Călătorie de coșmar în avion. O mamă a amenințat că-i rupe picioarele fiului ei

Călătorie de coșmar în avion
Mirror

Pasagerii unei curse din Grecia la Liverpool au avut parte de o călătorie de coșmar din cauza unei mame, care, după ce a băut o cantitate semnificativă de alcool, și-a amenințat copiii și a adresat injurii echipajului și călătorilor.

Femeia călătorea alături de o prietenă împreună cu cinci copii. Încă de la îmbarcarea în cursa aparținând companiei easyJet, pasagerii și-au dat seama că femeia consumase alcool, deoarece avea un comportament extrem de violent, scrie Daily Mirror.

Femeia a început să înjure și să-și amenințe copii, iar una dintre stewardese a rugat-o să se calmeze. Însă, situația nu s-a oprit aici.

"Problemele au început imediat după îmbarcare. Dacă nu ar fi fost copiii, sunt sigur că ar fi fost date jos din avion. Înainte de decolare, femeia a fost chemată în fața avionului și rugată să nu mai înjure și să nu mai strige. După ce am decolat, lucrurile au continuat la fel, ea strigându-i unuia dintre copii: "Oprește-te sau îți rup picioarele", a declarat unul dintre pasageri.

Martorii susțin că femeile ar fi băut cel puțin un litru de vodcă în timpul celor 4 ore cât a durat zborul, la un moment dat căpitanul aeronavei fiind la un pas de a redirecționa avionul din cauza comportamentului acestora.

Citește și
gunoaie
Primăria vrea incinerator de gunoi în Sectorul 4. Câți bani primește de la CE

La sosirea pe aeroportul din Liverpool, polițiștii au fost chemați pentru a le escorta pe cele două, ceilalți pasageri aplaudând momentul.

"La cererea echipajului cursei Zante - Liverpool, polițiștii au urcat în avion pentru a escorta două femei. Nu au existat alte incidente", a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Poveste de groază în Maramureș. Copii din Germania, abuzați și ținuți în sclavie
Poveste de groază în Maramureș. Copii din Germania, abuzați și ținuți în sclavie

O poveste tulburătoare este scoasă la lumina de procurorii DIICOT în Maramureş.

Primăria vrea incinerator de gunoi în Sectorul 4. Câți bani primește de la CE
Primăria vrea incinerator de gunoi în Sectorul 4. Câți bani primește de la CE

Cu 10 ani întârziere, Primăria Capitalei îşi pregăteşte strategia prin care colectarea gunoiului s-ar face selectiv şi ar reduce poluarea.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.