Cățelușa Bella a mers 6 km ca să îl găsească pe bărbatul care i-a dat de mâncare într-o pădure din Iași. Ce a urmat

×
Codul embed a fost copiat

Continuăm cu o poveste emoționantă, din Iași. O cățelușă a nimănui a mers șase kilometri pentru a-l găsi pe cel care i-a dat mâncare, la marginea unei păduri.

Impresionat, omul cu inimă mare a adoptat cățelușa. Bella, așa cum a numit-o, este acum nedezlipită de stăpânul său, iar el o adoră.

Un tânăr merge zilnic și hrănește animalele străzii. Pe Bella a găsit-o lângă o pădure, la marginea Iașiului. Cățelușa nu lăsa pe nimeni să se apropie de ea.

Asta pentru că își veghea puiul mort, cel mai probabil lovit de o maşină. După ce i-a îngropat puiul, omul a continuat să-i ducă bietei mame hrană, timp de o săptămână.

Filip Vali Petrișor, salvator: „Ne-am întâlnit zi de zi, până ieri, când m-am dus să îi duc din nou mâncare și nu am găsit-o.”

Citește și
fomo
Ziua 3 la FOMO. Lecții directe de la fondatori, investitori și creatori care nu se tem să spună lucrurilor pe nume

Iar asta pentru că Bella îl aștepta nerăbdătoare în fața blocului.

Filip Vali Petrișor, salvator: „A venit pe jos șase kilometri, nici eu nu știu cum m-a găsit. Probabil s-a luat după miros. Suntem foarte buni prieteni, vreau să o păstrez, i-am făcut o baie, vreau să merg cu ea la medic.”

Cățelușa a fost spălată, deparazitată, iar acum stă parcă lipită de binefăcătorul ei. Îl însoțește fără să ezite, oriunde ar merge.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Ziua 3 la FOMO. Lecții directe de la fondatori, investitori și creatori care nu se tem să spună lucrurilor pe nume
Ziua 3 la FOMO. Lecții directe de la fondatori, investitori și creatori care nu se tem să spună lucrurilor pe nume

Ziua a treia de FOMO – The Festival of Modern Owners a fost deschisă de unul dintre cei mai așteptați speakeri internaționali: Steven Bartlett, creatorul celui mai ascultat podcast de business din Europa, The Diary of a CEO.

Dezamăgire şi frustrare pentru fanii jucăriilor Labubu. Au fost suspendate în magazinele din UK. Care este motivul
Dezamăgire şi frustrare pentru fanii jucăriilor Labubu. Au fost suspendate în magazinele din UK. Care este motivul

Dezamăgire şi frustrare pentru fanii britanici ai Labubu: vânzările acestor mici jucării de pluş, care seamănă cu un iepure încrucişat cu un monstru, au fost suspendate în magazinele care le vând în Regatul Unit.

Anunț al Ambasadei SUA la București despre trupele americane din România
Anunț al Ambasadei SUA la București despre trupele americane din România

Armata americană a livrat un nou echipament militar în România, iar soldații de peste Ocean au efectuat un antrenament special la Babadag pentru folosirea acestuia, în ceea ce Ambasada SUA transmite că reprezintă o consolidare a parteneriatului.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.