Ce pedeapsă a primit Strugurel Lingurar, românul ce a şocat Irlanda dându-şi foc la maşină

Strugurel Lingurar a dat foc masinii
Facebook.com

Strugurel Lingurar a fost amendat de autorităţile irlandeze pentru viralul realizat la începutul acestui an, când şi-a incendiat singur maşina şi a transmis totul live pe Facebook.

Românul stabilit în Irlanda şi-a incendiat în luna ianuarie autoturismul şi a transmis live pe Facebook după ce promisese, într-o transmisiune mai veche, că va face acest lucru dacă strânge 40.000 de share-uri. El a fost amendat acum de Tribunalul din Drogheda cu 400 de euro, scrie Dublin Live, şi va trebui să achite şi costurile ridicării resturilor maşinii, estimate la 160 de euro.

Strugurel Lingurar şi-a recunoscut vina în faţa instanţei, dar a dat o explicaţie mai puţin obişnuită. Avocatul său a declarat că românul avea o relaţie extra-conjugală în cursul căreia s-a întâlnit de mai multe ori cu amanta în respectivul autoturism, un Mercedes cumpărat la mâna a doua cu 4.000 de euro. După ce relaţia a fost descoperită, a distrus maşina tocmai ca să-i arate soţiei sale că regretă ce a făcut, a mai spus apărătorul său.

Românul a fost reclamat de o trecătoare care a văzut momentul, dar care a precizat că Lingurar a avut grijă ca nimeni să nu fie afectat de acţiunile sale. Judecătorul a conchis că a fost "un gest bizar" şi "incredibil de prostesc", dar a decis să-i dea doar o amendă de 400 de euro, precizând însă că exista riscul ca rezervorul maşinii să explodeze şi să rănească trecătorii.

Magistratul a vrut să ştie şi dacă Lingurar şi-a împăcat nevasta prin acest gest neobişnuit, avocatul confirmând că soţii sunt din nou împreună.

Citește și
Strugurel Lingurar a dat foc masinii
Românul Strugurel Lingurar i-a revoltat din nou pe irlandezi. De ce şi-a incendiat maşina

 

Cine este Strugurel Lingurar, românul care a şocat Irlanda

 

Strugurel Lingurar a strâns zeci mii de fani pe reţelele sociale după ce a transmis liveuri în ipostaze riscante – conducând atât de beat încât vomită sau cu viteză foarte mare. În ianuarie, românul stabilit în Irlanda a postat o filmare de peste 30 de minute realizată pe o plajă din Meath. La început poate fi văzut cum bea, apoi aruncă în mare cheile maşinii, un Mercedes din 2007. În final, stropeşte autoturismul cu o substanţă inflamabilă, improvizează un fitil şi dă foc maşinii.

Clipul a primit 15.000 de share-uri şi a fost urmărit de peste 160.000 de oameni, ulterior fiind şters. Mulţi dintre cei care l-au urmărit s-au revoltat şi au scris că putea să doneze maşina - iar alţii au sugerat că doar a simulat că îi dă foc.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Românul Strugurel Lingurar îi șochează din nou pe irlandezi. Gestul făcut pe stradă. VIDEO
Românul Strugurel Lingurar îi șochează din nou pe irlandezi. Gestul făcut pe stradă. VIDEO

Strugurel Lingurar, românul stabilit în Irlanda, devenit ”star” pe rețelele de socializare, a reușit să șocheze cu o nouă filmare postată online, în care oferea trecătorilor de pe o stradă din Dublin 5.000 de euro.

Românul Strugurel Lingurar i-a revoltat din nou pe irlandezi. De ce şi-a incendiat maşina
Românul Strugurel Lingurar i-a revoltat din nou pe irlandezi. De ce şi-a incendiat maşina

Un român stabilit în Irlanda a făcut un nou viral pe Facebook dând foc maşinii sale vechi pe o plajă din Irlanda - şi stârnind reacţii de revoltă.

Românul Strugurel Lingurar i-a revoltat pe irlandezi. Cum s-a filmat la volan, în Dublin
Românul Strugurel Lingurar i-a revoltat pe irlandezi. Cum s-a filmat la volan, în Dublin

Un român stabilit în Irlanda a făcut LIVE pe Facebook în timp ce se afla la volanul mașinii, în Dublin. Bărbatul a filmat și sticlele cu alcool din mașină, iar la un moment dat, a fost surprins și momentul în care i s-a făcut rău și a vărsat.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.