Ce se întâmplă, de fapt, la Târgul de Purici din Bistrița. Conceptul e adus din Austria

×
Codul embed a fost copiat

Cei care se află weekendul acesta în Bistrița pot trece pe la Târgul de Purici.

Este vorba despre o piață de vechituri, unde puteți găsi de toate, de la decorațiuni și obiecte de artă, până la cărți și chiar îmbrăcăminte sau încălțăminte - la prețuri cât puricii de mici, adică pentru toate buzunarele.

Banii obținuți vor fi folosiți la construirea unui adăpost pentru victimele violenței domestice, dar și în alte scopuri caritabile.

Cei care au mers vineri la Târgul de Purici nu s-au putut abține să nu cumpere câte ceva, mai ales fiindcă au avut ocazia să facă și o faptă bună.

Cumpărător: „Am ales ceva bijuterii, brățări, e un târg de binefacere și ajută oamenii sărmani”.

Citește și
ceramica
Ceramica tradițională este mereu la modă. O mulțime de oameni s-au strâns la un târg organizat la Iași

Cumpărător: „Am găsit câteva cărți de istorie foarte interesante, insigne, medalii, câțiva magneți. Eu fiind colecționar am găsit util târgul de astăzi. Mai există oameni care se gândesc să facă bine dezinteresat”.

Cumpărător: „Pentru Halloween, decorațiuni de toamnă și niște jucării pentru copilași. Chilipir, purici, prețurile sunt foarte mici”.

Intrarea la târg se face pe baza unui voucher de 10 lei, care poate fi folosit apoi la cumpărarea oricărui obiect expus.

Cert este că au fost „de toate pentru toți”. Două camioane cu haine, încălţăminte, aparatură electronică, jucării, cărți și porțelanuri au fost aduse din Austria, țara de la care a fost, de fapt, împrumutat conceptul târgului caritabil.

Voluntar: „Suveniruri, tot felul de chestii, pentru lumânări, vaze mici, pentru poze”.

Olimpiu Cocean, organizator: „Este a IX-a ediție a târgului de purici, un concept pe care noi l-am adus din Austria. Ei adună de la populație lucruri pe care aceștia nu mai au nevoie, cu banii făcuți, făcându-se anumite evenimente caritabile. În principal, târgul va strânge bani pentru realizarea unui adăpost pentru victimele violenței în familie”.

Porțile târgului se vor închide duminică, la ora 14.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Târg de cireșe în Mureș: ”E foarte bună producția”. Cât costă un kilogram, cu câteva zile înainte de sfârșitul sezonului
Târg de cireșe în Mureș: ”E foarte bună producția”. Cât costă un kilogram, cu câteva zile înainte de sfârșitul sezonului

Cireșele au fost vedete în acest weekend într-o comună din Mureș. Zona este renumită pentru fructele gustoase, iar acolo producătorii nu au concurența cireșelor de import.  

Ceramica tradițională este mereu la modă. O mulțime de oameni s-au strâns la un târg organizat la Iași
Ceramica tradițională este mereu la modă. O mulțime de oameni s-au strâns la un târg organizat la Iași

Frumos colorată și ornată cu simboluri pline de semnificații, ceramica tradițională este mereu la modă. S-a văzut și la târgul organizat la Iași, în weekend. Clienți au fost în număr mare, la fel și meșterii din toată țara.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.