Clinica de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca a inaugurat „Curtea Poveştilor”. Cum arată locul de joacă educativ pentru copii

×
Codul embed a fost copiat

Copiii care ajung la Clinica de Pediatrie 3 din Cluj-Napoca au de acum o grădină ca în povești, unde se joacă şi pot uita de procedurile medicale.

Curtea Poveștilor a fost realizată de un grup de voluntari, care au pictat de mână zidurile și au instalat jocuri ca Piticot, sau chiar șah cu piese gigant.

Totul, pentru a transforma mersul la doctor într-o experiență cât mai plăcută.

Peste 5.000 de copii ajung în fiecare an în Clinica de Pediatrie numărul 3 din Cluj-Napoca. Acum, ei au o grădină complet renovată, unde se pot relaxa între procedurile medicale sau în timp ce își așteaptă rândul la doctor.

Părinte: „O schimbare binevenită, copiii sunt fericiți, sunt mai multe locuri de activități, mai ales că stau în spital 24 din 24. Se joacă în căsuță, cu alți copii, se prefac că iau picnic, să fie ceva ce nu are în cameră, jocurile, să fie o activitate fizică, pentru că dacă ești bolnav și dacă stai doar închis într-un borcan, nu neapărat o să-ți revii”.

Citește și
copil, vegetarian
Studiu. Cu ce boli se pot alege copiii vegetarieni. Avertismentul lansat de specialiștii în pediatrie

Amenajarea grădinii, ată de o firmă de IT

Totul a fost posibil cu ajutorul a 30 de voluntari de la o asociație din Cluj-Napoca, ce au vrut să le ofere un spațiu unde să citească, să asculte povești şi să se joace.

Asociația își propune ca, în viitor, să aducă persoane care să le citească povești copiilor, dar și să îi învețe să joace șah.

Cristina Sălăgean, președintele Asociației Educalise: „E un loc de joacă cu valențe educative. Deviza asociației noastre e Educația de azi schimbă lumea de mâine. Motiv pentru care am încercat și în acest loc de joacă să includem un joc gigant de șah, un colț de lectură, un joc piticot. Deci să creăm un spațiu în care copiii se pot relaxa, fie că vin la un consult periodic, fie că sunt internați cu părinții în spital”.

În jur de 30.000 lei a costat toată amenajarea, sumă donată de o companie de IT din Cluj-Napoca.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
O casă cu 19 camere a fost ridicată în curtea unui spital din Iași, pentru copii și părinți. Cazarea este gratuită
O casă cu 19 camere a fost ridicată în curtea unui spital din Iași, pentru copii și părinți. Cazarea este gratuită

O fundație din România a ridicat o casă cu 19 camere pentru copiii care vin cu părinții lor la spitalul de Pediatrie din Iași și au nevoie de analize și tratamente de durată.

Studiu. Cu ce boli se pot alege copiii vegetarieni. Avertismentul lansat de specialiștii în pediatrie
Studiu. Cu ce boli se pot alege copiii vegetarieni. Avertismentul lansat de specialiștii în pediatrie

Numărul vegetarienilor crește de la un an la altul, și, pe lângă adulți, sunt și copii. Părinții cred că îi hrănesc sănătos, cu legume și fructe, fără carne.

Dr Mihai Craiu închide Spitalul Virtual pentru Copii, după mai multe atacuri:
Dr Mihai Craiu închide Spitalul Virtual pentru Copii, după mai multe atacuri: "Am altele mai bune de făcut, la spitalul real"

Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, pune capăt proiectului Spitalul Virtual pentru Copii.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.