Concerte în lanurile de lavandă, organizate pe un câmp din județul Iași. Oamenii s-au relaxat într-un cadru de poveste

×
Codul embed a fost copiat

Concertele în lanurile de lavandă prind tot mai mult la public. Un astfel de eveniment, organizat pe un câmp din județul Iași, a atras mulți oameni, care s-au bucurat de muzică și mirosul aparte.

Ademeniți de mirosul lavandei, oamenii au participat la concert într-un cadru de poveste. Inclusiv artiștii au fost fascinați de experiența unică.

Ina Cristea, artist: „Este o atmosferă foarte frumoasă aici. De lavandă m-am îndrăgostit”.

Ionuț Ciobotaru, artist: „Foarte interesant să cânți într-un loc de genul acesta, în care poți să respiri aer curat, oamenii sunt relaxați”.

Andra Botez, artist: „Aerul ăsta atât de frumos ne duce într-o cu totul altă și altă poveste. Ne face și mai mult să ne gândim cât de binecuvântați suntem”.

Citește și
Lavanda
Festivalul lavandei. Sute de oameni s-au bucurat de o prezentare de modă și un concert de operă, într-un decor de vis

Pe lângă muzica bună, oamenii au putut face și fotografii în cele șase hectare de lavandă.

Un bilet a costat 45 de lei. Copiii sub 14 ani au avut intrarea gratuită.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Explozie de culoare în lanurile de lavandă din România. „Așteptăm să explorăm împrejurimile”
Explozie de culoare în lanurile de lavandă din România. „Așteptăm să explorăm împrejurimile”

Suntem în plin sezon al lavandei, iar câmpurile s-au colorat în nuanțe superbe de violet. Lanurile parfumate atrag sute de turiști în căutare de experienţe inedite prin natură.  

Festivalul lavandei. Sute de oameni s-au bucurat de o prezentare de modă și un concert de operă, într-un decor de vis
Festivalul lavandei. Sute de oameni s-au bucurat de o prezentare de modă și un concert de operă, într-un decor de vis

A fost feerie în lanul de lavandă, în județul Iași. În timp ce mulți aleg astfel de locuri pentru ședințele foto, sute de oameni s-au bucurat de o prezentare de modă și un concert de operă într-un asemenea decor.

„Un loc minunat, unic, de unde nu ai vrea să mai pleci
„Un loc minunat, unic, de unde nu ai vrea să mai pleci". Unde poți călători, în România, pentru a vizita un lan de lavandă

A început spectacolul lavandei, floarea mov cu parfum inconfundabil. Cultivatorii spun că este un an prielnic, așa că lanurile cu tufe bogate așteaptă vizitatori.

 

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.