Concurs inedit pentru urșii din Alaska. Cum s-au "antrenat" animalele

×
Codul embed a fost copiat

Oglindă, oglinjoară, cine este cel mai gras urs din ţară? Pare o glumă, dar e un concurs cât se poate de real.

Îngrijitorii unui parc naţional din Alaska sunt în căutarea celui mai dolofan Moș Martin din regiune.

Iar internauții își pot vota favoritul la această categorie grea.

Urşii din Parcul Naţional Katmai din Alaska se pregătesc de hibernare, dar nu înainte de a se întrece pentru titlul de cel mai corpolent mamifer.

Au avut la dispoziţie o vară întreagă pentru "antrenament", timp în care au mâncat o cantitate considerabilă de somon pentRu a-şi creşte stratul de grăsime.

Citește și
Bucharest Pride
Patriarhia Română le cere credincioșilor să nu răspundă cu violență la marșul Bucharest Pride

Iar în această săptămână, îngrijitorii rezervaţiei aleg câte două poze cu fiecare exemplar, "înainte" şi "după" festin, şi le postează pe internet, unde fanii îşi pot vota preferatul.

Anul trecut, Beadnose a fost desemnat cel mai gras urs şi, după cum vedeţi în aceste două fotografii, transformarea este una radicală.

Anul acesta, favorită este Holly, care momentan este ocupată cu scărpinatul.

Câştigătorul va fi anunţat în 8 octombrie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Patriarhia Română le cere credincioșilor să nu răspundă cu violență la marșul Bucharest Pride
Patriarhia Română le cere credincioșilor să nu răspundă cu violență la marșul Bucharest Pride

Patriarhia Română a „credincioșii” să nu devină violenți sau să jignească sâmbătă, când are loc marşul Bucharest Pride.

Influencera care mânca produse de machiaj pentru vizualizări a murit la 24 de ani, în urma unei „boli subite”
Influencera care mânca produse de machiaj pentru vizualizări a murit la 24 de ani, în urma unei „boli subite”

Influencera Guava Shuishui a murit la vârsta de 24 de ani în urma unei "boli subite". Ea s-a făcut remarcată pentru mâncatul produselor de machiaj.

Descoperirea care schimbă lumea creștină, făcută de AI. Când ar fi fost scrise, de fapt, Manuscrisele de la Marea Moartă
Descoperirea care schimbă lumea creștină, făcută de AI. Când ar fi fost scrise, de fapt, Manuscrisele de la Marea Moartă

Multe dintre manuscrisele de la Marea Moartă sunt mult mai vechi decât credeau cercetătorii până acum, unele dintre ele datând din antichitate, susține un nou studiu.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuţie vor să intre la guvernare
Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuţie vor să intre la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că toate partidele cu care se discută în prezent - PSD, PNL, USR, UDMR - vor să intre la guvernare.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.