Cum arată cea mai fotografiată casă de pe Instagram. Este roz, iar toți turiștii se pozează în fața ușii | FOTO

casa roz
Instagram / @ peterpinkhouse

Un bărbat care locuiește în cartierul Kensington din Londra a devenit celebru datorită casei în care locuiește. Toți turiștii din zonă vin să se fotografieze în fața ușii sale.  

Casa lui roz a devenit printre cele mai „instagramabile” locuri din Londra.

Peter Lee, un designer de modă pensionar, este proprietarul casei și spune că s-a obișnuit ca influencerii și turiștii să vină zilnic să facă fotografii în fața casei sale din Kensington, Londra.

Deși pe bărbatul în vârstă de 77 de ani nu îl deranjează că oamenii îi invadează spațiul, el susține că a întâmpinat unele probleme. Spre exemplu, treptele din fața casei sale s-au deteriorat. 

„Anul trecut, după ce câteva fete și-au făcut poze în timp ce dansau în fața ușii mele, am constatat că gresia de pe trepte fusese deteriorată. Vreau să le înlocuiesc. Evident, a fost frustrant, dar, de fapt, găsesc totul destul de amuzant", a mai spus el.

Citește și
Willy Wonka
„N-am mai făcut nimic asemănător până acum.” Ce spune Timothée Chalamet la premiera peliculei „Wonka”

Proprietatea cu trei etaje din secolul al XIX-lea este situată la colțul unei străzi dintr-un cartier rezidențial liniștit, din zona Notting Hill. Bărbatul a descoperit această proprietate în anii '70, în timp ce mergea la serviciu.

După ce a reușit să cumpere proprietatea, Peter a spus că a fost „extaziat". Casa sa nu a devenit populară decât în urmă cu câțiva ani.

„Nu înțeleg de ce o fac cu adevărat, dar presupun că este o casă frumoasă", a spus el, conform Mirror.

Într-o dimineață de weekend, bărbatul în vârstă de 77 de ani a observat mulțimi de oameni care se plimbă pe stradă și se opresc în fața casei lui pentru a face fotografii.

Ceea ce i-a propulsat proprietatea a fost o fotografie postată pe Instagram de pagina Accidentally Wes Anderson, care a adunat 46.000 de like-uri.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Valeriana, plantă pentru relaxare și somn liniștit. Totul despre beneficiile și contraindicațiile sale
Valeriana, plantă pentru relaxare și somn liniștit. Totul despre beneficiile și contraindicațiile sale

Valeriana, denumită științific Valeriana officinalis, este o plantă cu flori roz sau albe, originară din Europa și Asia. Popularitatea sa a prins amploare în ultimii ani, însă aceasta este utilizată încă din perioada Greciei antice.

„N-am mai făcut nimic asemănător până acum.” Ce spune Timothée Chalamet la premiera peliculei „Wonka”
„N-am mai făcut nimic asemănător până acum.” Ce spune Timothée Chalamet la premiera peliculei „Wonka”

Starurile au pășit pe covorul roz de această dată la Londra, pentru premiera peliculei „Wonka”.

Primul model și influencer AI câștigă până la 10.000 de euro pe lună și e căutat de bărbați celebri
Primul model și influencer AI câștigă până la 10.000 de euro pe lună și e căutat de bărbați celebri

Aitana Lopez, o tânără de 25 de ani din Barcelona cu părul vopsit roz, primește în fiecare săptămână mesaje de la bărbați celebri care o invită să iasă cu ei.

 

Motivul pentru care apa unui lac s-a colorat în magenta. Ce se află în spatele culorii aprinse | FOTO
Motivul pentru care apa unui lac s-a colorat în magenta. Ce se află în spatele culorii aprinse | FOTO

Apa unui lac din Kealia Pond National Wildlife Refuge, unul dintre puținele mlaștini cu apă sărată de coastă de pe insula Maui, este de un roz strălucitor, din 30 octombrie.

 

O fetiță de doar 2 ani a fost ”trasă pe dreapta” de poliție. A fost surprinsă ”gonind” pe șosea cu o decapotabilă roz
O fetiță de doar 2 ani a fost ”trasă pe dreapta” de poliție. A fost surprinsă ”gonind” pe șosea cu o decapotabilă roz

O fetiță de doar doi ani din Statele Unite a devenit faimoasă pe internet, după ce a fost ”trasă pe dreapta” de un echipaj de poliție.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.