Cum arată fără machiaj tânăra care are nevoie de 2 ore pe zi să își ascundă acneea. FOTO

Cum arată studenta care petrece 2ore pe zi ca să își ascundă acneea - 9
abis_acne

Abigail Collins, o tânără de 19 ani care alocă două ore pe zi machiajului menit să îi ascundă acneea severă, mărturisește că refuză să iasă la întâlniri de teamă că bărbații o vor acuza că îi păcălește.

Încă de la vârsta de 10 ani, când a început să se confrunte cu probleme grave ale tenului, tânăra a fost hărțuită de colegi. Acum, studenta la criminalistică din Glasgow susține că viața la universitate i-a dat curajul să renunțe la machiar din când în când, scrie The Sun.

Cu toate acestea, ea se teme să își caute jumătatea, întrucât simte că ar putea fi acuzată de bărbați că îi induce în eroare.

„M-am chinuit să fiu într-o relație, întrucât eram conștientă de problemele pe care le am și cum arăt. Așa că am încercat să evit asta. Nu ies la întâlniri pentru că nu vreau ca cineva să mă acuze că îi păcălesc sau că nu sunt sinceră cu privire la cum arăt. E atât de dificil să înțeleg cum mă percepe o altă persoană”, a spus ea.

Deschideți galeria foto pentru a vedea cum arată tânăra.

Citește și
Bebelusul lui Harry și Meghan
Primele imagini cu fiul lui Harry și Meghan. Cum arată bebelușul regal. GALERIE FOTO

Ea a început să se confrute cu această afecțiune a pielii în urmă cu 10 ani. „Nu era la fel de gravă atunci, însă s-a extins.”

Când era elevă, mărturisește că întârzia adesea la ore, pentru că petrecea două ore aplicând machiaj pe zonele cu probleme. 

„A fost foarte dificil să îmi accept pielea și să face ceea ce fac adolescenții normali. În timpul școlii, simțeam că nimeni nu vrea să se asocieze cu mine din cauza felului în care arătam. Aveam foarte puțin prieteni și o viață socială restrânsă. Simțem că trebuie să vin machiată la școală și întârziam pentru că îmi lua două ore să mă pregătesc.”

La facultate, însă, a descoperit că ceilalți colegi nu sunt la fel de preocupați de cum arată tenul ei, comparativ cu cei din liceu. Acest lucru i-a dat curajul să renunțe ocazional la machiaj.

„Când ești student nu ai foarte mult timp să te pregătești dimineața, așa că a trebuit ca în unele zile să merg la cursuri fără machiaj. Acum sunt rare momentele când vin machiată la facultate”, a mai spus tânăra.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Cum arată femeia care susține că nu-și găsește iubit pentru că este „prea frumoasă”
Cum arată femeia care susține că nu-și găsește iubit pentru că este „prea frumoasă”

Jenna Thompson, un model pentru costume de baie, a mărturisit că nu-și găsește un iubit deoarece bărbații sunt intimidați de frumusețea sa. Mama a doi copii, Jenna, a mai povestit că nu a mai ieșit la o întâlnire de doi ani.

Primele imagini cu fiul lui Harry și Meghan. Cum arată bebelușul regal. GALERIE FOTO
Primele imagini cu fiul lui Harry și Meghan. Cum arată bebelușul regal. GALERIE FOTO

Meghan Markle și prințul Harry au apărut în public pentru prima dată de când au devenit părinți.

Cum arată angajata unei primării concediată din cauza unor poze vândute pe internet
Cum arată angajata unei primării concediată din cauza unor poze vândute pe internet

Sonia Pellizzari, angajată a primăriei orașului La Plata din Argentina, a fost concediată după ce s-a descoperit că tânăra vindea fotografii personale pe internet.

Cum arată profesoara care le-a trimis elevilor mai multe poze provocatoare. FOTO
Cum arată profesoara care le-a trimis elevilor mai multe poze provocatoare. FOTO

O profesoară în vârstă de 25 de ani, din Statele Unite, a fost arestată, după ce le-a trimis elevilor săi mai multe fotografii în care apărea îmbrăcată în ținute extrem de provocatoare.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.