Cum arată în interior epava navei de la Costinești. VIDEO

nava costinesti

Epava de la Costinești este cunoscută de toată lumea. Și mulți ne-am întrebat cum arată în interior. Un tânar, la fel de curios, a intrat cu barca și a filmat interiorul, spre surprinderea celor care au urmărit clipul pe TikTok.

Care este istoria epavei de la Costinești

Nava Evanghelina, sub pavilion grecesc, a eșuat la aproximativ 1,5 km de plaja nordică a Costinești pe 15 octombrie 1968.

Înainte cu 12 ore de a eșua, nava a solicitat ajutor către Grupul de Intervenții și Salvare Navală al portului Constanța. Conform coordonatelor transmise de greci, nava ar fi trebuit să se afle între Gura Portiței și Sfântul Gheorghe. Nava salvator Voincul a plecat în căutarea Evanghelinei, dar nu au găsit-o, conform Wikipedia.

La un alt , grecii au transmis alte coodonate, iar de această dată nava ar fi trebuit să fie între Gura Portiței și zona Vadu. Și iar au urmat ore de căutări, dar nici de această dată nici urmă de navă.

Citește și
nava scufundata, scafandru
Doi scafandri au făcut o descoperire incredibilă în adâncuri, dar au ținut totul secret timp de 15 ani. Care este motivul

Salvatorii au at, din nou, nava, dar nu au mai primit niciun răspuns. Apoi, a fost trimisă în căutarea sa o altă navă salvator, care putea naviga mai aproape de țărm. Din cauza celor două experiențe, comandantul Mircea Ionescu, cel care conducea nava salvator Voinicul, a cerut ca acțiunea de căutare să fie făcută în direcția opusă coordonatelor primite.

În acest fel, pe 15 octombrie 1968, dimineața, nava a fost localizată la Costinești.

 

@zaitrobert #costinesti #epavacostinesti #mare ♬ sunet original - Zait Robert
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Poliția de Frontieră a lansat la apă prima navă maritimă de patrulare. Cât valorează | GALERIE FOTO
Poliția de Frontieră a lansat la apă prima navă maritimă de patrulare. Cât valorează | GALERIE FOTO

Marți a avut loc lansarea la apă a primei nave maritime de patrulare din completul de două nave ce vor intra în dotarea Poliţiei de Frontieră Române.

Doi scafandri au făcut o descoperire incredibilă în adâncuri, dar au ținut totul secret timp de 15 ani. Care este motivul
Doi scafandri au făcut o descoperire incredibilă în adâncuri, dar au ținut totul secret timp de 15 ani. Care este motivul

Descoperirea unui vas de război aparţinând Coroanei Britanice, care s-a scufundat în apropiere de coasta estică a Angliei în urmă cu peste trei secole în timp ce la bordul său se afla un viitor rege, a fost anunţată vineri de cercetătorii din Regatul Unit

Nava școală ”Mircea” este Ambasador al României la capitolul sustenabilitate
Nava școală ”Mircea” este Ambasador al României la capitolul sustenabilitate

Nava școală "Mircea" a fost desemnată Ambasador al României la capitolul sustenabilitate.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.