Descoperire înfricoşătoare, în Dâmboviţa: O familie a găsit la poartă coceni de porumb aşezaţi în formă de cruce și lumânări

×
Codul embed a fost copiat

Descoperire înfricoşătoare, într-un sat din Dâmboviţa. Abia se crăpase de ziuă când o familie s-a trezit la poartă cu un altar ce duce cu gândul la ritualuri de magie neagră.  

Oamenii spun că au frica lui Dumnezeu și n-au făcut rău nimănui. Speriați, au chemat preotul să le sfințească locul, dar au pus în alertă și poliția.

Femeie: "Doamne, Dumnezeule! Se aud cocoşii, oftează şi plânge femeia – de tăciuni şi de lumânări să aibe parte în viaţă!"

Era puţin trecut de cinci şi jumătate dimineaţa când proprietarul gospodăriei a văzut foc în faţa porții sale. A mers să vadă ce s-a întâmplat şi a rămas înmărmurit. Ardeau mai mulţi coceni de porumb, aşezaţi în formă de cruce, iar alături erau aprinse si câteva lumânări. Și-a trezit nevasta, iar biata femeie a avut un șoc.

Angela Dincă, proprietara gospodăriei: "Foc şi cu lumânări. Îngrozită, am început să plâng, să tremur. (Reporter: La ce v-aţi gândit?) La lucruri rele. Nu sunt certată cu nimeni, nu am duşmănie cu nimeni. Să facă rău, magie neagră. Ce mi-a dorit, să îi dea Dumnezeu înzecit!"

Citește și
florinel coman
Nuntă mare în fotbalul românesc. Florinel Coman s-a căsătorit cu iubita sa, după nouă ani de relație

Marcel Dincă, proprietarul gospodăriei: "Nu am făcut niciun rău la nimeni. Dumnezeu, m-am închinat”,

Cei doi spun că au mare credinţă în Dumnezeu şi de cand au facut descoperirea macabră se roagă neîncetat pentru alungarea celor rele.

Femeia, cu icoana în mână: “Tatăl nostru care eşti în ceruri sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta...Amin!”

Oamenii au cerut ajutorul preotului din localitate pe care l-au rugat să facă o slujbă pentru alungarea răului. De asemenea, poliţiştii spun că în următoarea perioadă vor patrula mai des în zonă pentru a preveni orice faptă care ar pune familia în primejdie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Nuntă mare în fotbalul românesc. Florinel Coman s-a căsătorit cu iubita sa, după nouă ani de relație
Nuntă mare în fotbalul românesc. Florinel Coman s-a căsătorit cu iubita sa, după nouă ani de relație

Jucătorul Florinel Coman s-a cununat religios la malul mării. Naș i-a fost Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, iar colegii de la echipa națională i-au urat casă de piatră.

Cât de des este recomandat să faci duș. Dermatolog: „Am finalizat un studiu clinic care a oferit rezultate neașteptate”
Cât de des este recomandat să faci duș. Dermatolog: „Am finalizat un studiu clinic care a oferit rezultate neașteptate”

Timp de ani buni, ideea spălării zilnice a fost privită cu scepticism de către dermatologi, fiind avansate temeri conform cărora această operațiune, repetată zilnic, ar putea afecta echilibrul natural al pielii.

 

Meseria de degustător se diversifică în România. A apărut degustătorul de apă
Meseria de degustător se diversifică în România. A apărut degustătorul de apă

Meseria de degustător capătă forme diverse și în România. Dacă până nu demult o asociam doar cu vinurile rafinate, acum au apărut și la noi specialiști care evaluează mierea, apa sau berea.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.