Detaliul neobservat de pe bancnotele Euro. Ce se află pe toate hârtiile

Într-o postare pe Facebook din seria "știați că", Reprezentanța Comisiei Europene în România amintește că bancnotele Euro conțin referiri la stiluri arhitecturale din perioade diferite ale istoriei Europei:

► 5€ Clasic
► 10€ Romanic 
► 20€ Gotic 
► 50€ Renaștere 
► 100€ Baroc și Rococo 
► 200€ Fier și sticlă 
 ►500€ Modern (secolul XX)

Bancnotele și monedele Euro au intrat în circulație pe 1 ianuarie 2002, deși valuta însăși a apărut în mod formal pe 1 ianuarie 1999.

De la 1 ianuarie 2014, euro este monedă oficială unică folosită în optsprezece state membre ale Uniunii Europene, precum și în alte patru mici state europene (Andorra, Monaco, San-Marino, Vatican, Muntenegru și Kosovo).

Partea frontală a bancnotei conține ferestre și porți (simboluri ale deschiderii), în timp ce pe verso se găsesc poduri (simboluri ale unirii „popoarelor europene între ele și a Europei cu restul lumii”).

S-a avut grijă ca exemplele arhitecturale să nu reprezinte nici un monument existent la această oră, pentru a nu apărea controverse în alegerea monumentelor ce trebuiau reprezentate.

Comune pentru toate bancnotele sunt Steagul european, inițialele Băncii Centrale Europene în cinci versiuni (BCE, ECB, EZB, ΕΚΤ, EKP), o hartă a Europei pe verso, numele „euro” (în alfabetele grecesc și latin) și semnătura a președintelui în exercițiu al BCE.

Cele 12 stele ale UE sunt încorporate în fiecare bancnotă, cu desene realizate de artistul austriac, Robert Kalina, angajat al Österreichische Nationalbank (în română, Banca Națională Austriacă).

Pentru alegerea desenelor, a fost organizat un concurs, iar Consiliul European de la Dublin, din decembrie 1996, a anunțat numele artistului câștigător. Valorile nominale ale bancnotelor se eșalonează între 5 € și 500 €.

Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o față națională, ca să indice de unde provin. Această informație este însă conținută într-un cod de pe reversul biletului. Prima literă indică în mod unic țara în care a fost emisă, numerele rămase (adunate apoi și cifrele sumei și readunate până ce rămâne o singură cifră) dând o cifră de verificare unică pentru acea țară. Codurile W, K și J au fost rezervate pentru statele membre UE care deocamdată nu participă la euro.

Undeva pe partea frontală a biletelor există o secvență în care prima literă identifică chiar imprimeria ce a tipărit biletul. Codul imprimeriei nu trebuie să coincidă cu codul de țară, pentru că se poate ca bancnotele emise într-o anumită țară să fi fost imprimate într-o alta (de exemplu unele bancnote finlandeze au fost produse de o imprimerie din Regatul Unit). Codurile A, C și S au fost rezervate pentru imprimeriile care în prezent nu imprimă bancnote euro.