DIICOT Iași a cerut acceptul judecătorilor să controleze un traficant de droguri care refuza să-și dea jos pantalonii

Traficant de droguri - STIRI

Procurorii DIICOT Iași au cerut acceptul instanței pentru un control corporal amănunțit asupra unui suspect de trafic de droguri care refuza să fie verificat.

 

DIICOT a solicitat Tribunalului Iași încuviinţarea examinării fizice a unui tânăr cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, procedură prevăzută de lege pentru situaţiile în care probele ar putea fi pierdute, alterate ori distruse, afectând desfăşurarea cercetărilor, scrie Ziarul de Iași.

Probele colectate astfel pot fi utilizate în cazul respectiv, dar şi în alte cause, iar aprobarea de către judecător este necesară atunci când suspectul refuză să accepte verificarea.

Judecătorii au aprobat solicitarea DIICOT, iar suspectul a fost astfel controlat amănunțit la Spitalul Sf. Spiridon.

Citește și
justiție
CCR a is sesizarea ÎCCJ împotriva reducerii vechimii procurorilor DNA şi DIICOT

Examinarea fizică internă a constat în controlarea orificiului rectal şi a cavităţilor toracice şi abdominale, pentru eventualitatea în care suspectul ar fi ascuns astfel probe.

După control, procurorii au propus arestarea preventivă a suspectului, și această solicitare fiind aprobată de instanță.

Individul a mai fost inculpat în 2012 pentru furt calificat, șantaj și amenințare, iar ulterior a amenințat cu moartea martorii din proces.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Operațiune mamut a DIICOT: peste 1.000 de mașini și imobile sechestrate într-un dosar de contrabandă cu țigări la Arad
Operațiune mamut a DIICOT: peste 1.000 de mașini și imobile sechestrate într-un dosar de contrabandă cu țigări la Arad

DIICOT a pus sechestru pe mai bine de 1.000 de mașini, terenuri, locuințe și acțiuni la societăți comerciale într-un dosar de contrabandă cu țigări la Arad, în care au fost făcute aproape 160 de percheziții.

CCR a is sesizarea ÎCCJ împotriva reducerii vechimii procurorilor DNA şi DIICOT
CCR a is sesizarea ÎCCJ împotriva reducerii vechimii procurorilor DNA şi DIICOT

Curtea Constituţională a României (CCR) a is, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările privind transferul magistraţilor şi reducerea vechimii procurorilor de la DNA şi DIICOT.

Fosta șefă a DIICOT, Giorgiana Hosu, se pensionează la vârsta de 49 de ani
Fosta șefă a DIICOT, Giorgiana Hosu, se pensionează la vârsta de 49 de ani

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a is, marţi, cererea de pensionare depusă de fosta şefă a DIICOT Giorgiana Hosu, care împlineşte peste câteva luni vârsta de 49 de ani.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.