Un tată și fiul său au intrat cu SUV-urile pe pârtia de schi „Borlova”. Ce amenzi au primit din partea jandarmilor

masina, partie
Pro TV

Jandarmii montani au surprins doi cetățeni aflați cu SUV-urile pe pârtia de schi „Borlova” din stațiunea Muntele Mic.

Doi bărbați, tată și fiu, au intrat cu SUV-urile pe pârtia de schi „Borlova” din stațiunea Muntele Mic, județul Caraș Severin. Distracția nu a ținut mult pentru cei doi teribiliști, deoarece una dintre mașini a rămas împotmolită în stratul gros de zăpadă.

Patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic, astăzi, 15 decembrie, în jurul orei 14.15, au surprins două persoane care se aflau cu autoturismele personale pe pârtia de schi 'Borlova' din stațiunea Muntele Mic.

În urma celor declarate s-a stabilit faptul că aceștia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi. Cum prima mașină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea suv. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceștia nu au reușit să tracteze autoturismul.

Jandarmii montani au izolat zona, dat fiind faptul ca autoturismul a rămas pe pârtia de schi și au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement”, a transmis Jandarmeria Română.

Citește și
parcat bou
Un șofer care a încălcat mai multe reguli de circulație și a blocat traficul în oră de vârf, amendat de polițiști
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Spectacol cu torțe pe pârtia din Cavnic, la deschiderea oficială a sezonului de schi
Spectacol cu torțe pe pârtia din Cavnic, la deschiderea oficială a sezonului de schi

A fost spectacol, marți seară, pe pârtia Roata din stațiunea Cavnic, din județul Maramureș.

Un șofer care a încălcat mai multe reguli de circulație și a blocat traficul în oră de vârf, amendat de polițiști
Un șofer care a încălcat mai multe reguli de circulație și a blocat traficul în oră de vârf, amendat de polițiști

Șoferul din Iași, care a parcat luni pe contrasens și a încălcat mai multe reguli de circulație, la o oră de vârf, într-un cartier aglomerat din oraș, a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere și sancționat.

Noi posibile reguli pentru sezonul de schi din acest an. Pe pârtie, doar cu certificatul de vaccinare
Noi posibile reguli pentru sezonul de schi din acest an. Pe pârtie, doar cu certificatul de vaccinare

Cei care vor dori să practice sporturile de iarnă în sezonul 2021-2022 la Poiana Braşov vor avea, cel mai probabil, nevoie să prezinte dovada vaccinării anti-COVID-19 ori un test negativ.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.