Doi tineri au scăpat din prima explozie din Sri Lanka, însă și-au găsit sfârșitul la hotel

daniel
Facebook.com

Doi tineri din Marea Britanie, frate și soră, și-au găsit sfârșitul într-una din exploziile din Sri Lanka, după ce scăpaseră cu viață din primul atac.

Daniel și Amelie Linsey serveau micul dejun alături de tatăl lor, la hotelul Shangri-La din Colombo, înainte de zborul spre casă. Cei doi au scăpat de bomba detonată printre clienții restaurantului, însă au murit în urma unui al doilea atac, pe holurile hotelului.

Cei doi sunt printre cele aproximativ 310 de victime ale atacului din Sri Lanka în Duminica Paștelui. Atacurile au vizat mai multe biserici catolice și un hotel.

Bilanţul atentatelor de duminică din Sri Lanka a ajuns marţi la 310 morţi, după ce mai mulţi răniţi au decedat din cauza rănilor, a anunţat poliţia locală, care a efectuat noi arestări, potrivit AFP.

Autorităţile au reţinut până în acest moment 40 de persoane în ancheta asupra acestor atacuri atribuite unei mişcări islamiste locale, National Thowheeth Jama'ath (NTJ), a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ruwan Gunasekera.

Citește și
suspect atentate Sri Lanka
Prima înregistrare VIDEO cu un posibil atacator din Sri Lanka, chiar înainte de explozie

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Atentatele din Sri Lanka. Au început funeraliile victimelor: „Ăsta a fost sfârșitul lor”
Atentatele din Sri Lanka. Au început funeraliile victimelor: „Ăsta a fost sfârșitul lor”

Este doliu naţional în Sri Lanka şi au început funeraliile pentru o parte dintre cei 310 oameni ucişi în atacurile teroriste din duminica Paştelui Catolic.

Prima înregistrare VIDEO cu un posibil atacator din Sri Lanka, chiar înainte de explozie
Prima înregistrare VIDEO cu un posibil atacator din Sri Lanka, chiar înainte de explozie

O înregistrare video realizată de camerele de supraveghere îl arată pe unul dintre posibilii autori ai atentatelor cu bombă din Sri Lanka, cu doar câteva momente înainte de producerea tragediei.

Un cetățean sirian, printre persoanele arestate după atacurile în lanț din Sri Lanka
Un cetățean sirian, printre persoanele arestate după atacurile în lanț din Sri Lanka

Un cetățean sirian a fost reținut de poliția din Sri Lanka, în legătură cu atacurile teroriste de duminică, potrivit unor surse din Guvern și Armată.

Ultima fotografie cu copiii miliardarului Povlsen, înainte de atacurile din Sri Lanka
Ultima fotografie cu copiii miliardarului Povlsen, înainte de atacurile din Sri Lanka

Printre victimele atentatelor se numără şi 3 dintre cei 4 copii ai miliardarului danez Anders Holch Povlsen.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.