Rayan, băiatul de 5 ani din Maroc, căzut într-un puţ adânc, nu a fost scos nici după 5 zile. Salvatorii lucrează non-stop

maroc
Twitter

Angajaţi într-o cursă contra cronometru din ce în ce mai urgentă, salvatorii marocani au lucrat toată noaptea de vineri spre sâmbătă pentru a încerca să-l salveze pe micuţul Rayan.

Lucrările de foraj continuă, însă foarte încet, într-un dintr-o regiune săracă din nordul Marocului. Ultimii doi metri pentru a ajunge la băieţelul aflat în puţul de 32 de metri adâncime şi diametrul de 45 cm sunt cei mai dificili din cauza riscului de alunecare de teren.

Potrivit presei internaţionale, nu sunt prea multe informaţii despre soarta micuţului Rayan, dar cu cât trec orele, cu atât se instalează mai multe îndoieli cu privire la şansele de a-l găsi în viaţă. Totuşi, o cameră plasată în puţ arată că băieţelul este în viaţă, pare slăbit şi rănit. Salvatorii au reuşit să-i trimită şi un tub de oxigen şi apă.

Un elicopter militar este pregătit să-l preia pe băieţel, după ce va fi scos, conform news.ro.

Autorităţile locale au precizat că salvatorii sapă un tunel orizontal de trei metri, în paralel cu securizarea perimetrului de către echipele tehnice, pentru a se apropia de locul în care este blocat copilul.

Citește și
maroc
Un copil de cinci ani din Maroc a rămas blocat într-un puț adânc aproape 36 de ore

În condiţii dificile, aceştia au lucrat fără întrerupere în ultimele ore, la lumina reflectoarelor puternice. Comunicaţiile sunt extrem de dificile în această zonă izolată.

Băiatul a căzut accidental, marţi după-amiază, într-un puţ secat de 32 de metri, îngust şi greu accesibil, săpat în apropierea locuinţei familiei din satul Ighrane, lângă Bab Berred, în provincia Chefchaouen.

Accidentul lui Rayan a generat multă simpatie şi solidaritate pe reţelele de socializare din întreaga lume.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Eforturi disperate pentru scoaterea unui copil de 5 ani din Maroc, căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri
Eforturi disperate pentru scoaterea unui copil de 5 ani din Maroc, căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri

De patru zile stă un băiețel de 5 ani din Maroc într-o fântână adâncă de aproximativ 30 de metri.  

Un copil de cinci ani din Maroc a rămas blocat într-un puț adânc aproape 36 de ore
Un copil de cinci ani din Maroc a rămas blocat într-un puț adânc aproape 36 de ore

Soarta unui băieţel de cinci ani rămas blocat într-un puţ adânc de mai bine de 36 de ore a ţinut Marocul cu sufletul la gură, joi, în timp ce salvatorii încercau să-l scoată la suprafaţă, informează AFP.

 

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.