Expoziție inedită la Timișoara a lui Adrian Ghenie, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani din Europa

×
Codul embed a fost copiat

Expoziție inedită la Timișoara a lui Adrian Ghenie, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani din Europa. Este prima lui expoziție personală în România.

El s-a inspirat din perioada pandemiei, când a realizat că izolarea l-a apropiat foarte mult de tehnologie, iar singurătatea i-a devenit companie.

Expoziția de la Timișoara, denumită "The Impossible Body", adică "Corpul imposibil", conține lucrări făcute după o perioadă marcată de pandemie și de izolare. Cele 15 opere expuse arată relația complicată pe care omul și-a format-o cu tehnologia de azi, cu social media, cu propriul corp și cu timpul.

Diana Marincu, curator expoziție: „Toate lucrările fac parte din același ciclu tematic, acela pe care noi l-am numit "corpul imposibil", o sintagmă care gravita cumva în atelierul lui. O altă sintagmă pe care a folosit-o a fost frica față de momentul actual, toate simbolizând exact acest paradox în care trăim în ziua de astăzi”.

Andrei Jecza, artist: „Este o bucurie de a vedea un artist care continuă să se reinventeze și care are o prospețime și o vitalitate de neegalat”.

Citește și
insolatie caldura canicula
Cum să treci mai ușor peste caniculă. Ghid de supraviețuire pentru prima zi cu cod galben

Ovidiu Șandor, președinte Fundația Art Encounters: „Adrian este binecunoscut pentru pictura lui, dar el este și un grozav desenator și această expoziție cred că arată acest lucru. În lucrările lui personajul este mereu singur, e conectat prin tehnologie, dar e totuși singur”.

300 de oameni au participat la vernisajul din Timișoara.

Vizitator: „Transmite prin mesaje, prin lucrările pe care le face, niște mesaje foarte, foarte cotidiene și chiar a întrebat cineva, păi unde este eticheta, cum se numește această lucrare și la cât de sugestivă este nici nu-i mai trebuie etichetată”.

Vizitator: „Sincer, am auzit de el acum vreo șase, șapte ani și a fost o surpriză plăcută că s-a reușit să-l aducă la Timișoara”.

Vizitator: „Te face să te gandești, cel puțin pe mine, la numite stări, la cât de multe pot să te influențeze”.

Adrian Ghenie este un pictor român născut în 1977 la Baia Mare. De mulți ani trăiește, însă, la Berlin. Este unul dintre cei mai cunoscuți artiști europeni contemporani, care, de-a lungul timpului, și-a expus lucrările în mari instituții de artă ale lumii. Tot el a reprezentat România la Bienala de artă de la Veneția, în 2015, cu proiectul Darwin's Room. Expoziția de la Timișoara va fi deschisă până în date de 18 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Rușii și americanii, prietenoși la expoziția de armament din Abu Dhabi. Au făcut schimb de pliante și au testat Javelinul
Rușii și americanii, prietenoși la expoziția de armament din Abu Dhabi. Au făcut schimb de pliante și au testat Javelinul

Rușii au luat cu asalt o expoziție militară americană din Orientul Mijlociu, fascinați de armele prezentate de SUA. Cu multe dintre ele s-au confruntat chiar în Ucraina, precum celebrul lansator de rachete Javelin.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.