Festivalul Internaţional al Tatuajelor, la Iași. Cât costă un desen pe piele

×
Codul embed a fost copiat

Artiști din mai multe țări și-au dat întâlnire la Iaşi, în acest weekend, la Festivalul Internaţional al Tatuajelor, ajuns la a 13-a ediție.

Doritorii s-au prezentat în număr mare. Au cerut desene complexe, de mari dimensiuni și viu colorate.

Cele mai reuşite vor fi premiate de un juriu format din tatuatori renumiţi.

 

Sute de persoane au trecut pragul festivalului, în căutarea unui artist care să le facă desenul dorit. Unii au mers pe variantele clasice, alţii au vrut ceva mai creativ.

Citește și
sobolani
Orașul care a recurs la anticoncepționale ca să rărească populația de șobolani, după „pubelele OZN”

Bărbat: „Cumva sunt familiarizat cu tatuajele, dar am vrut ceva mai deosebit. Simbolizează cunoașterea și parcursul prin care trec eu, o femeie şi următoarea parte va urma un copil într-o galaxie imensă."

Simbolurile religioase au fost printre cele mai căutate.

Tatuator: „Este un tatuaj inspirat din arta mexicană, arta religioasă mexicană, mai exact o icoană, cum ar veni la noi Sf. Maria, care îți dă mai multă încredere în tine.”

Bărbat: „Semnificație aparte, credința în Dumnezeu, în Maica Domnului. Am foarte multe, picioarele partea din față a corpului, pieptul, abdomen pe aici, aici am cred că vreo 5,6,7,8,9!"

 

Alţii s-au lăsat complet pe mâna artistului.

 

Reporter: „Deci ai fost spontană?”
Femeie: „Da.”
Reporter: „Nu ai venit cu ceva imagine de pe telefon?”
Femeie: „Absolut nimic. Încredere.”

Un tatuaj detaliat, de mari dimensiuni, cere sacrificii.

Bărbat: „Foarte, foarte bine!”
Reporter: „Doare puțin?”
Bărbat: „Da! Foarte mult.”

 

Reporter: „Te doare puțin?”
Bărbat: „Foarte mult, dar va fi atât de colorat. E un șarpe cu niște foc pe fundal.”

În funcție de complexitate, un tatuaj costă între 100 și 1.000 de euro. Artiști din mai multe țări și-au demonstrat priceperea.

Eugen Lăpușneanu, organizator: „Avem din Insulele Canare, Norvegia, Danemarca, Spania, Italia, avem o comunitate acolo de Italieni. Lumea vine sa facă tatuaje, oricine poate veni, dar știți, e limita aceea, să fie peste 18 ani.”


La finalul evenimentului, un juriu va premia cele mai reușite desene pe piele. Doritorii pot trece pragul festivalului până duminică seară, iar preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Orașul care a recurs la anticoncepționale ca să rărească populația de șobolani, după „pubelele OZN”
Orașul care a recurs la anticoncepționale ca să rărească populația de șobolani, după „pubelele OZN”

Orașul New York tocmai a deschis cel mai recent front în războiul împotriva celor mai detestate rozătoare: a îmbibat momelile pentru șobolani din oraș cu anticoncepționale.

Coșmar pentru 137 de pasageri care au zburat 32 de ore fără să ajungă la destinație. S-au întors din locul de unde au plecat
Coșmar pentru 137 de pasageri care au zburat 32 de ore fără să ajungă la destinație. S-au întors din locul de unde au plecat

137 de pasageri au îndurat un zbor absurd de 32 de ore, fără să ajungă nicăieri, după ce un avion cu destinația Creta a fost nevoit să se întoarcă acasă, în urma mai multor tentative eșuate de aterizare.

Profesor de la Cambridge, acuzat că a răspuns greșit la testele IQ pentru a obține despăgubiri de peste 1 milion de lire
Profesor de la Cambridge, acuzat că a răspuns greșit la testele IQ pentru a obține despăgubiri de peste 1 milion de lire

Mohamed Atef Hakmi, chirurg ortoped și profesor la Universitatea Cambridge, este acuzat că a simulat o deteriorare cognitivă severă la testele de inteligență, în ciuda faptului că încă predă la una dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira

Economistul-șef al BNR a criticat măsurile „originale” propuse pentru reducerea deficitului. El consideră că date fiind asemănările, România poate copia modelul polonez.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.