Gigel a fost vedeta unui festival din Iași dedicat necuvântătoarelor. Toți copiii au vrut să-l ia în brațe

×
Codul embed a fost copiat

Un festival dedicat necuvântătoarelor a fost găzduit în aceste zile în Iași, la Universitatea de Știintele Vieții.

 

Participanții au adus cei mai frumoși căței și cai. Dar vedeta a fost un miel drăgălaș, pe care au vrut să-l ia în brațe toți copiii. Cei mai norocoși au plecat acasă cu un prieten necuvântător de la târgul de adopții.

Gigel a fost salvat și crescut de studenții Universității de Științele Vieții din Iași. Pentru că e drăgălaș și foarte prietenos, a devenit ușor atracția principală a festivalului.

Ionela Clara, studentă: „L-am găsit într-o stare critică. A stat o săptămână întreaga pe perfuzii, să-l facem să se simtă mai bine și apoi am început să-l hrănim, ca să fie cum e acum bine și voios și fericit și foarte prietenos cu lumea".

Cai impunători s-au plimbat în voie prin mulțime. Tot aici au fost prezenți Linda și Yodo - doi căței care stau în aceeași casă și sunt buni prieteni.

Citește și
urs, animal
Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu un animal sălbatic. Recomandările salvamontiştilor

Bărbat: „Cele mai frumoase pe care le avem acasă. O fetiță de Rottweiler în vârstă de doi ani și un Pomeranian frumos. Nu s-au certat, nu nimic. Avem grijă să nu provocăm gelozie între ei și e pace și liniște”.

Gerard Jitareanu, rector USV Iași: „Avem adopții foarte importante, avem cai și dresaj de cai. O zi plină cu multiple activități și multe surprize".

La festivalul ajuns la patra ediție intrarea a fost liberă.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Un urangutan a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă care ameliorează durerea. Cât a durat procesul de vindecare
Un urangutan a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă care ameliorează durerea. Cât a durat procesul de vindecare

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume când acest tip de comportament a fost observat la un animal sălbatic, au dezvăluit cercetătorii germani, informează DPA.

 

Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu un animal sălbatic. Recomandările salvamontiştilor
Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu un animal sălbatic. Recomandările salvamontiştilor

Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic.

Povestea unui băiețel care a adoptat o caracatiță pe nume Terrance. „Este pur și simplu un miracol”
Povestea unui băiețel care a adoptat o caracatiță pe nume Terrance. „Este pur și simplu un miracol”

O familie din statul american Oklahoma a adoptat un animal de companie mai puțin obișnuit - o caracatiță.  

Ce animal de companie alegem dacă stăm la bloc și suntem expuși rar mediului exterior. De ce vrea sistemul imunitar pisici
Ce animal de companie alegem dacă stăm la bloc și suntem expuși rar mediului exterior. De ce vrea sistemul imunitar pisici

Câine sau pisică? Ce animal de companie alegem dacă stăm la bloc și suntem expuși rar mediului exterior? Ei bine, sistemul imunitar uman vrea pisici pentru că învață astfel să nu aibă reacții alergice.

Ce animal de companie se potrivește pentru fiecare zodie. Cui i se potrivește un câine sau o arahnidă
Ce animal de companie se potrivește pentru fiecare zodie. Cui i se potrivește un câine sau o arahnidă

Astrologia ne sugerează că există o conexiune subtilă între semnul zodiacal al unei persoane și tipul de animal care ar putea fi cel mai compatibil cu personalitatea și stilul lor de viață.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.