Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Ce se sărbătorește pe 21 noiembrie în calendarul ortodox

Fecioara Maria
StirilePROTV

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima mare sărbătoare din postul Crăciunului, este prăznuită în fiecare an pe 21 noiembrie.

În popor, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este cunoscută sub numele de Vovidenia sau Ovedenia. 

Ce semnifică Intrarea Maicii Domnului în Biserică

În tradiția creștină, Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului. Aceștia erau tare mâhniți pentru că nu puteau să aibă copii și au început să se roage la Dumnezeu, cerându-i să le dăruiască unul. Ei au promis că dacă acest lucru se va întâmpla, își vor duce copilul la templu când va crește.

După ceva timp, îngerul Gavriil a venit la cei doi și le-a vestit că vor avea o fată pe nume Maria.

Ioachim și Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu și când Fecioara Maria a împlinit trei ani, au dus-o la templu.

Citește și
fomo
Ziua 3 la FOMO. Lecții directe de la fondatori, investitori și creatori care nu se tem să spună lucrurilor pe nume

Acolo, Maria a fost întâmpinată de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfânta încăpere - Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

Cât timp a stat la templu, Maria a crescut cu credință în suflet, citind Sfânta Scriptura, împreună cu alte fecioare.

Pe 21 noiembrie este sărbătorit momentul în care Fecioara Maria a ajuns prima dată în templu. 

Tradiții și obiceiuri de Vovidenie

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prima sărbătoare mare din Postul Crăciunului, iar în această zi Biserica a decis să fie dezlegare a pește.

În ajunul sărbătorii, se spune că descântătoarele fac „privegherea apei”. Femeile pun apă într-un vas pe care îl lasă peste noapte. Potrivit obiceiului, apa va avea puteri tămăduitoare.

A doua zi, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, creștinii merg la Biserică la Sfânta Liturghie cu preparate de post și cu pește, pentru a fi sfințite și ulterior le dau de pomană pentru sufletele adormiților.

În anumite zone din țară, pentru cei care au murit fără lumină, creștinii împart, plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare.

Potrivit unui alt obicei, în ziua sărbătorii, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, fiind ținute în apă și la căldură vor înflori și vor putea fi folosite drept sorcove în Noaptea de Anul Nou.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Ziua 3 la FOMO. Lecții directe de la fondatori, investitori și creatori care nu se tem să spună lucrurilor pe nume
Ziua 3 la FOMO. Lecții directe de la fondatori, investitori și creatori care nu se tem să spună lucrurilor pe nume

Ziua a treia de FOMO – The Festival of Modern Owners a fost deschisă de unul dintre cei mai așteptați speakeri internaționali: Steven Bartlett, creatorul celui mai ascultat podcast de business din Europa, The Diary of a CEO.

Dezamăgire şi frustrare pentru fanii jucăriilor Labubu. Au fost suspendate în magazinele din UK. Care este motivul
Dezamăgire şi frustrare pentru fanii jucăriilor Labubu. Au fost suspendate în magazinele din UK. Care este motivul

Dezamăgire şi frustrare pentru fanii britanici ai Labubu: vânzările acestor mici jucării de pluş, care seamănă cu un iepure încrucişat cu un monstru, au fost suspendate în magazinele care le vând în Regatul Unit.

Anunț al Ambasadei SUA la București despre trupele americane din România
Anunț al Ambasadei SUA la București despre trupele americane din România

Armata americană a livrat un nou echipament militar în România, iar soldații de peste Ocean au efectuat un antrenament special la Babadag pentru folosirea acestuia, în ceea ce Ambasada SUA transmite că reprezintă o consolidare a parteneriatului.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.