De ce n-are ”Lupoaica lui Traian” coadă

×
Codul embed a fost copiat

Statuia împăratului Traian cu Lupoaica în brațe, aflată în fața Muzeului de Istorie din București, este acum ... incompletă. Mai exact, nu are coadă.

Statuia, realizată de artistul Vasile Gorduz, a fost inaugurată în 2012, este realizată din bronz și are 2.15 metri.

Opera sculptorului cântărește aproximativ 500 de kg și ar fi costat aproximativ 200.000 de lei.

Cei de la Muzeul de Istorie susțin că statuia nu ar fi fost vandalizată, ci coada ... s-ar fi dezlipit și ar fi căzut.

"Coada s-a desprins", a declarat Adela Stan, purtător de cuvânt al Muzeului Naţional de Istorie a României, pentru News.ro.

Citește și
Sorin Oprescu
Un simbol latin isi regaseste locul in centrul capitalei: "lupoaica"

"Credem că s-au sprijinit de ea când au făcut fotografii. Mulţi trecători obişnuiesc să se sprijine de monument. Ieri (duminică, n.r), jandarmul de serviciu a fost anunţat de un trecător că acea bucată s-a rupt", a mai spus reprezentantul MNIR.

Monumentul se află în istrarea Primăriei Generale a Capitalei.

"Coada era la faţa locului când reprezentanţi ai istraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic au luat-o. Nu credem că a fost vandalizată, dar acum este o statuie care trebuie restaurată", a afirmat Adela Stan, care crede că vor fi luate măsuri pentru că "nu oricine se poate sprijini de ea, este totuşi un ansamblu statuar".

În faţa Muzeului nu există camere video, a precizat reprezentantul MNIR, aşa că nu se poate vedea când s-a rupt bucata.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Bust al lui Ion Dolănescu, ridicat în satul său natal
Bust al lui Ion Dolănescu, ridicat în satul său natal

A fost sărbătoare în comună natală a lui Ion Dolănescu - Perșinari, din judeţul Dâmboviţa.

Un simbol latin isi regaseste locul in centrul capitalei:
Un simbol latin isi regaseste locul in centrul capitalei: "lupoaica"

Statuia Lupoaicei, cu gemenii Romulus si Remus, a fost mutata vineri seara, din nou, in piata Sfantul Gheorghe, care a revenit cu aceasta ocazie la denumirea initiala: cea de Piata Roma.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.