Val de apeluri la poliție după apariția unor luminițe pe cer. Ce erau de fapt

Ploaie de meteoriti
D LGBT Network

Poliția din Marea Britanie a fost în alertă duminică dimineața, după ce mai multe persoane au sunat să anunțe că "luminițe misterioase" au căzut din cer deasupra orașului Plymouth.

Mai multe persoane au sesizat autoritățile, afirmând că au văzut un avion care s-ar fi prăbușit în zonă. Alții sugerau că ar fi fost vorba despre un asteroid care s-a rupt în bucăți după ce a intrat în atmosferă, potrivit Daily Mirror.

"Nu există informații despre vreun avion care ar fi zburat în acea zonă, dar este posibil ca un avion de mici dimensiuni să fie în aer fără autorizație", au anunțat inițial polițiștii.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 6 dimineața. Poliția a trimis două aeronave care să survoleze zona, iar în cele din urmă a ajuns la concluzia că a fost vorba doar despre o ploaie de meteoriți.

Într-un comunicat, autoritățile au anunțat că au demarat căutări atât la sol cât și din aer, însă nu au găsit vreo urmă care să indice că vreun avion s-ar fi prăbușit.

Citește și
Elon Musk
Un vânător de OZN-uri îl roagă pe Elon Musk să fie atent la pozele NASA

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Dezvăluirile piloților care s-ar fi întâlnit cu OZN-uri: ”Se mișcau în jurul nostru”
Dezvăluirile piloților care s-ar fi întâlnit cu OZN-uri: ”Se mișcau în jurul nostru”

Dezvăluirile piloților care s-ar fi întâlnit cu OZN-uri: ”Se mișcau în jurul nostru”

Un vânător de OZN-uri îl roagă pe Elon Musk să fie atent la pozele NASA
Un vânător de OZN-uri îl roagă pe Elon Musk să fie atent la pozele NASA

Un vânător de OZN-uri îl roagă pe Elon Musk să acorde atenție „descoperirilor” pe care le-a făcut de-a lungul vieții.

Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni
Un obiect extraterestru s-a prăbuşit în Rusia şi a schimbat relieful unei regiuni

Fenomen misterios în Siberia, unde un obiect din spaţiu a schimbat relieful.

Autoritățile din Irlanda investighează apariția unui OZN, care ”s-a mișcat foarte rapid”
Autoritățile din Irlanda investighează apariția unui OZN, care ”s-a mișcat foarte rapid”

Autoritatea Aviatică Irlandeză investighează un caz în care au fost raportate lumini strălucitoare și obiecte zburătoare neidentificate pe coasta de sud-vest a Irlandei.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.