Mega-proiectul de un trilion de dolari care este considerat „noul Babilon”. Cum arată incredibila construcție | GALERIE FOTO

the line
AFP

Arhitecții din spatele giga-proiectului de un trilion de dolari (1.000 de miliarde de dolari) din Arabia Saudită - "The Line" - dezvăluie pentru prima dată detalii despre această construcție spectaculoasă.

Arhitecții care se află în spatele celui mai ambițios proiect de infrastructură din Arabia Saudită au vorbit despre teama și entuziasmul pe care îl simt în legătură cu sarcina pe care o au de îndeplinit.

The Line, proiectul remarcabil al Arabiei Saudite, care va costa 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi următorul Babilon, potrivit unuia dintre arhitecții care se află în spatele acestuia, dar acest lucru nu înseamnă că nu vine cu propriile probleme.

Aceste este, practic, un zgârie-nori uriaș culcat pe o parte în deșert, care va avea o lungime 170 de kilometri și o lățime de 200 de metri. Potrivit planului, construcția este proiectată pentru a găzdui 9 milioane de oameni odată ce va fi finalizată.

Proiectul își propune să fie finalizat doar până în 2030, un termen foarte strâns. Și din cauza acestui termen limită, proiectul este în plină desfășurare, iar constructorii lucrează non-stop pentru a-l finaliza la timp, potrivit UNILAD.

Citește și
Arabia Saudita, Trojena
Arabia Saudită construiește o stațiune de schi, ca în filmele S.F., în mijlocul deșertului

În documentarul difuzat de Discovery Channel pe YouTube apare chiar și prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, care îi denunță pe contestatarii și scepticii care cred că proiectul este prea ambițios.

"Se spune că multe proiecte din Arabia Saudită nu pot fi realizate, sunt prea ambițioase. Ei pot continua să spună asta și noi putem continua să le demonstrăm că se înșeală", a spus el.

Arhitectul american Thom Mayne a declarat: "Este, de fapt, un proiect complicat, dar ideea mare este incredibil de simplă."

El a precizat că el și echipa sa au dezvoltat conceptul pentru The Line și au trimis o lucrare la un concurs invitat, unde au câștigat.

Mega-proiectul unic în felul său este construit ca parte a NEOM, un nou district urban care se construiește în nord-vestul Arabiei Saudite - o zonă care a fost practic stearpă din punct de vedere istoric.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Arabia Saudită a deschis primul magazin de alcool din istoria sa, disponibil doar pentru un grup select de persoane
Arabia Saudită a deschis primul magazin de alcool din istoria sa, disponibil doar pentru un grup select de persoane

Arabia Saudită a deschis primul său magazin de alcool ,în cartierul diplomatic al capitalei sale Riad, au declarat două surse pentru CNBC.

 

Arabia Saudită construiește o stațiune de schi, ca în filmele S.F., în mijlocul deșertului
Arabia Saudită construiește o stațiune de schi, ca în filmele S.F., în mijlocul deșertului

Stațiunea de schi Trojena din Arabia Saudită va fi disponibilă pentru schiori, în viitorul apropiat, timp de trei luni pe an, în timp ce, în restul timpului, turiștii vor putea practica sporturi nautice și ciclism montan.

Veneţia NU va fi inclusă pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol. În schimb, a fost băgat un oraș din Ucraina
Veneţia NU va fi inclusă pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol. În schimb, a fost băgat un oraș din Ucraina

Veneţia NU va fi inclusă pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol, au stabilit reprezentanții UNESCO, reuniți în Arabia Saudită, la Riad.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.