Momentul în care șoferul unei mașini furate ia pe capotă un polițist în timp ce agentul îl împușcă

politist sua
youtube.com

O urmărire ca în filme a avut loc în Columbus, Ohio. Șoferul unei mașini furate a lovit un polițist aflat pe urmele lui și l-a luat pe capotă, în timp ce acesta trăgea cu arma în el, au declarat autoritățile locale.

Polițiștii din Columbus au găsit într-o parcare a unui centru comercial o Toyota Camry care a fost raportată ca fiind furată, relatează Yahoo News.

Șoferul, în vârstă de 32 de ani, a pornit în goană, lovind un sergent de poliție care stătea în afara autospecialei.

„Vehiculul a continuat să circule prin parcare cu sergentul pe capota vehiculului”, a precizat poliția.

Citește și
urmarire sua
Urmărire ca în filme pe o autostradă din SUA. Șoferul gonea cu peste 190 de kilometri pe oră

În timp ce era încă pe capota mașinii furate, „sergentul și-a descărcat arma de foc de mai multe ori, lovindu-l pe șofer”, au mai transmis oamenii legii.

Șoferul aflat la volanul mașinii furate a reușit să iasă din parcare conducând haotic, însă a lovit două mașini, moment în care polițiștii au reușit să pună mâna pe el și l-au luat în custodie.

Șoferul fugar a fost dus la un spital în stare gravă în urma accidentului. Și polițistul luat pe capotă a fost transportat la o unitate medicală, aflat în stare stabilă, potrivit autorităților.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Descoperirea făcută de polițiști când s-au uitat în lada patului unui român dat în urmărire internațională
Descoperirea făcută de polițiști când s-au uitat în lada patului unui român dat în urmărire internațională

Un român dat în urmărire internațională, acuzat că ar fi participat la 90 de furturi în Austria, a fost găsit de polițiștii din Capitală în locuința lui, ascuns în lada patului.  

Urmărire ca în filme pe o autostradă din SUA. Șoferul gonea cu peste 190 de kilometri pe oră
Urmărire ca în filme pe o autostradă din SUA. Șoferul gonea cu peste 190 de kilometri pe oră

Scene de film pe o autostradă din statul american California. După ce membrii unui echipaj de poliție au observat o mașină care circula cu viteză excesivă, au plecat în urmărire.

Adolescent de 17 ani, urmărit de polițiștii din Bacău în trafic. S-a ales cu o amendă de 4.300 de lei
Adolescent de 17 ani, urmărit de polițiștii din Bacău în trafic. S-a ales cu o amendă de 4.300 de lei

Urmărire ca-n filme în Bacău, unde un adolescent de 17 ani a gonit aproape 40 de kilometri cu mașina și Poliția după el. A fost nevoie de un al doilea echipaj de polițiști pentru a-l opri pe adolescent.

Urmărit din categoria ”Most Wanted”, prins în Spania. A fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru exploatare sexuală
Urmărit din categoria ”Most Wanted”, prins în Spania. A fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru exploatare sexuală

Un bărbat din judeţul Alba, condamnat la închisoare pentru exploatarea sexuală a mai multor persoane, unele minore, a fost prins în Spania. El a fost dat în urmărire, în anul 2010, fiind introdus în categoria ”Most Wanted”.

Adolescentă plecată de două zile din centrul în care este instituţionalizată, dată în urmărire
Adolescentă plecată de două zile din centrul în care este instituţionalizată, dată în urmărire

Poliţiştii doljeni fac apel la cetăţeni pentru găsirea unei adolescente plecate de două zile din centrul social în care este instituţionalizată. Ei au făcut publice, duminică seară, fotografia şi semnalmentele fetei.

 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.