Momentul în care un schior a rămas îngropat în zăpadă, cu picioarele în sus. Cum a reușit să scape cu viață | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un schior din Statele Unite era cât pe ce să-și găsească sfârșitul după un salt spectaculos la finalul căruia s-a trezit cu capul adânc îngropat în zăpadă.

Norocul său a fost că doi prieteni cu care se afla pe pârtie și-au dat seama imediat că ceva nu este în regulă, și au reușit să-l scoată teafăr la suprafață.

Căzătura a fost surprinsă de camerele de filmat montate pe echipamentele de ski. În imagini se vede cum schiorul face un salt cu întoarcere. Saltul a fost reuşit, dar după aterizare omul dispare pur și simplu în zăpadă.

Josh Gold, schior salvator: „În primă fază totul părea în regulă. A aterizat așa cum ar fi trebuit."

Doar că bărbatul a căzut cu capul în jos, iar la suprafață i-au rămas doar schiurile.

Citește și
Un schior rătăcit noaptea pe Valea Țapului a fost salvat. Ce a trebuit să facă ca să supraviețuiască
Un schior rătăcit noaptea pe Valea Țapului, la 2.000 de metri altitudine, a supravieţuit în condiţii extreme

„Nu poți să îți dai seama din imaginile de pe cameră, dar am văzut cum încerca să dea cu piciorul să iasă din zăpadă și nu reușea" au spus prietenii acestuia.

Pe imaginile surprinse de camera de pe cască schiorului căzut se vede momentul în care acesta cade și totul se întunecă în jurul lui.

Jeremey Pascal, schior: „Am rămas înțepenit. Am început să suflu aer cald ca să pot să fac o gaură în zăpadă ca să pot respira. Dar nici asta nu a mers. Așa că după 20 de secunde m-am gândit, bine... relaxează-te, nu folosi energia, așa că respiră mai rar."

Cei doi prieteni au săpat în zăpadă până au reușit să-i scoată capul la suprafața și să-l ajute să respire. Însă schiorul recunoște că a fost cu adevărat norocos că amicii lui au avut prezență de spirit și i-au sărit în ajutor pentru că riscul de sufocare în astfel de situații este extrem de mare.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Rămășitele unui schior ar fi fost găsite după aproape 40 de ani de la dispariție
Rămășitele unui schior ar fi fost găsite după aproape 40 de ani de la dispariție

Autorităţile din SUA sunt de părere că au găsit rămăşiţele unui bărbat german de 27 de ani care a dispărut în Rocky Mountain National Park în urmă cu aproape patru decenii, relatează DPA vineri.

Un schior rătăcit noaptea pe Valea Țapului, la 2.000 de metri altitudine, a supravieţuit în condiţii extreme
Un schior rătăcit noaptea pe Valea Țapului, la 2.000 de metri altitudine, a supravieţuit în condiţii extreme

Un tânăr de 19 ani este teafăr, după o aventură în Bucegi, desprinsă, parcă, din documentarele despre tehnici de supraviețuire.

Ursul și-a făcut din nou apariția la Predeal. Un schior din telescaun a început să strige pentru a-i alerta pe toți
Ursul și-a făcut din nou apariția la Predeal. Un schior din telescaun a început să strige pentru a-i alerta pe toți

Ursul și-a făcut din nou apariția la Predeal și a fost filmat la câţiva metri de un turist aflat pe pârtie cu copilul lui. Cel care a înregistrat secvențele se afla în telescaun și alertat autoritățile.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.