Motivul uluitor al exploziei unor mine în timpul Războiului din Vietnam

Soare
Getty

Una dintre cele mai mari explozii solare care a lovit Pământul ar fi fost responsabilă pentru detonarea aproape instantanee a unui număr de 12 mine subacvatice, în timpul Războiului din Vietnam, relatează Sky News.

Concluzia a apărut într-un studiu conceput de un grup de cercetători ai Universităţii din Colorado.

Detonarea minelor, ce a avut loc în 1972, a coincis şi cu mai multe probleme apărute la reţelele de electrificare de pe cuprinsul Americii de Nord.

Potrivit Sky News, în 1972, Statele Unite plantase numai puţin de 11.000 de mine subacvatice în largul coastei de nord a Vietnamului - teritoriul controlat de regimul comunist. Scopul lor fiind de a tăia liniile de aprovizionare maritime ale armatei vietnameze, Vietcong-ul.

 

Citește și
alertă cu bombă Timișoara
14 bombe, găsite în oraşul Arad. Pirotehniştii se tem că ar putea fi mai multe

Foto: Mine subacvatice

În luna august însă, o mică parte a acestor mine a explodat instantaneu şi aparent fără nicio explicaţie. Potrivit cercetătorilor, explozia solară inregsitrata în 1972 a fost similară cu cea mai mare explozie de acest gen, şi care a fost înregistrată în 1859.

De menționat ar fi faptul că, și la data respectivă, armată americană bănuia că o explozie solară ar fi responsabilă pentru detonarea minelor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Zeci de bombe găsite în Arad. Muncitor:
Zeci de bombe găsite în Arad. Muncitor: "Nu mi-e frică, dacă e să mor, mor şi aşa"

S-a dat alarma în acest sfârşit de săptămână, la marginea oraşului Arad, după ce o echipă de muncitori a găsit, în timp ce efectua nişte lucrări de excavare, o bombă din al doilea Război Mondial.

14 bombe, găsite în oraşul Arad. Pirotehniştii se tem că ar putea fi mai multe
14 bombe, găsite în oraşul Arad. Pirotehniştii se tem că ar putea fi mai multe

Proiectile nexeplodate dim Al Doilea Război Mondial au fost descoperite sâmbătă seară în canalul Mureşel din Arad. 

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici
Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici

PSD merge la discuțiile grupului tehnic pentru reducerea cheltuielolor cu un pachet de măsuri care să reducă deficitul crescut de guvernele Ciolacu I și II. Social-democrații vor impozit progresiv, dar și optimizarea cheltuielilor.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.