O femeie care nu știa că este însărcinată a născut în pat. Cum a reacționat soțul ei

bebeluș
Getty

O femeie care nu știa că este însărcinată s-a trezit cu dureri, sâmbătă, după ce s-a întors din oraș. În scurt timp, tânăra a dat naștere unui copil în pat.

Georgia Crowther, în vârstă de 20 de ani, a explicat că se simțea balonată, însă nu avea nici cea mai mică idee că, de fapt, era însărcinată cu cel de-al doilea copil. Sâmbăta trecută, tânăra a început să simtă dureri inabile, potrivit mirror.co.uk.

Femeia tocmai se întorsese acasă, alături de partenerul ei, de la o cină cu familia. Georgia s-a pus în pat, iar în jurul orei 3.00 dimineața a început să simtă durerile.

După ce i s-a spus că ar dura șase ore până ar ajunge ambulanța, Georgia a rămas în pat, în timp ce partenerul ei avea grijă de fetița lor.

O femeie afgană a născut la bordul aeronavei SUA care o evacua din Afganistan


Când s-a întors în cameră pentru a o verifica pe Georgia, aceasta stătea întinsă pe podea legănând un băiețel.

Citește și
bebelus mic
Cum arată la externare bebelușul care cântărea 212 grame când s-a născut

„Calvin era la parter cu fetița noastră și credea că am adormit. Când a venit în cameră, stăteam pe podea, tocmai ce născusem. Vorbea la telefon cu medicii de pe ambulanță când a strigat «O, doamne! Este un copil!»”, a povestit Georgia.

„Eram în pat și am simțit nevoia să împing. M-am pus în mâini și genunchi și mușcam din covertură”, a mai adăugat aceasta.
Băiețelul cuplului s-a născut sâmbătă, în jurul orei 8.05 dimineața.

Mama și copilul au fost transportați la spital, unde au stat pentru câteva zile pentru a se asigura că este totul în regulă.
Georgia a explicat că până vineri s-a simțit bine și nu a avut nici cea mai mică idee că este însărcinată.

„De când am născut prima dată, am avut probleme cu greutatea și mă simțeam foarte balonată. Menstruație nu am deoarece am făcut injecția contraceptivă. Oamenii îmi spuneau că arăt ca și cum aș fi gravidă și chiar mă supăram. Apoi am născut și am înțeles totul”, a spus Georgia.

Israelul a atacat Fâșia Gaza cu avioane. Un băiat de 13 ani a fost împușcat în cap


Bunicii băiețelului sunt extrem de fericiți deși, inițial, au avut parte de un șoc. „S-au spus multe înjurături în momentul în care am anunțat familia. Au fost complet șocați. Toți credeau că glumesc”, a mai spus tânăra.

Cuplul a explicat că atât familia, cât și prietenii au venit să se asigure că mama și bebelușul au tot ce le trebuie.

„Familiile noastre s-au mobilizat pentru a ne ajuta. Nu am fost deloc pregătiți pentru asta. Am primit atât de multe lucruri, este incredibil! De abia aștept că bebelușul să-și cunoască surioara mai mare”, a mai declarat Georgia.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Maria Andrejczyk, medaliată cu argint la JO 2020, și-a scos la licitație medalia pentru a ajuta un copil
Maria Andrejczyk, medaliată cu argint la JO 2020, și-a scos la licitație medalia pentru a ajuta un copil

Sportiva poloneză, Maria Andrejczyk, și-a scos la licitație medalia de argint olimpică de la Tokyo 2020 pentru a plăti o intervenție chirurgicală urgentă la inimă pentru un bebeluș de opt luni, scrie CNN.

Cum arată la externare bebelușul care cântărea 212 grame când s-a născut
Cum arată la externare bebelușul care cântărea 212 grame când s-a născut

Un bebeluş considerat cel mai mic din lume la naştere a fost externat dintr-un spital din Singapore după 13 luni de tratament intensiv.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.