O femeie din Indiana a supraviețuit 6 zile într-o mașină căzută într-un șanț, după un accident grav. Cum s-a salvat

Brieonna Cassell
Facebook

O femeie în vârstă de 41 de ani a fost găsită în viață marți, după ce a fost prinsă în mașina ei timp de șase zile, în urma unui accident în nord-vestul Indiana, au declarat oficialii.

Brieonna Cassell a dispărut miercurea trecută după ce a părăsit casa mamei sale pentru a vizita un prieten în apropierea orașelor Wheatfield și DeMotte, Indiana, conform unei surse CNN afiliate, WLS.

Mama a trei copii, Brieonna Cassell, ar fi adormit la volan, iar mașina ei a ieșit de pe drum, ajungând într-un șanț adânc în orașul Brook, la aproximativ 130 de km sud de Chicago.

Accidentul a avut loc într-o zonă în afara vizibilității traficului, iar apelurile ei de ajutor nu au fost auzite, potrivit familiei și biroului șerifului din județul Newton.

Cum a reușit să se salveze 

Brieonna Cassell, după ce și-a pierdut telefonul și nu avea acces la apă, a folosit puloverul pe care îl purta pentru a aduna apă dintr-un pârâu din apropiere și a reușit să bea din el pentru a supraviețui. În ciuda durerii extreme, ea a strigat după ajutor. A fost găsită de Johnny Martinez, un trecător care lucra cu echipamente de drenaj în zonă, conform biroului șerifului din județul Newton.

Citește și
ucisa prahova
Bărbatul din Prahova care și-a ucis soția, mamă a trei copii, anunțase prin sat că o va omorî. Era recidivist

Johnny Martinez l-a at pe superiorul său, Jeremy Vanderwell, care este, de asemenea, șef al pompierilor în orașul Morocco din apropiere.

Cei doi au găsit-o mai târziu pe femeie singură în mașină, „conștientă și vorbind”, a declarat biroul șerifului.

„În ciuda rănilor sale, femeia a supraviețuit 6 zile așteptând să fie salvată”, se arată în declarație.

Brieonna Cassell a fost salvată și transportată cu avionul la un spital din Chicago, a declarat biroul șerifului. Ea a fost plasată la terapie intensivă și va fi supusă unei intervenții chirurgicale miercuri, după ce a suferit răni grave la picioare, coaste și încheieturi, a raportat WLS.

„Am simțit că ceva nu este în regulă și am început să intru în panică. Abia aștept să o îmbrățișez și să o sărut, ceea ce probabil nu voi putea face. Va fi un drum lung până la recuperare”, a declarat mama lui Brieonna, Kim Brown.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
O femeie declarată moartă s-a prezentat la tribunal pentru a dovedi că trăiește. Ce au descoperit judecătorii
O femeie declarată moartă s-a prezentat la tribunal pentru a dovedi că trăiește. Ce au descoperit judecătorii

June Ashimola a fost declarată moartă în 2019, aparent fără să fi lăsat un testament asupra averii sale de 350.000 de lire sterline. 

Bărbatul din Prahova care și-a ucis soția, mamă a trei copii, anunțase prin sat că o va omorî. Era recidivist
Bărbatul din Prahova care și-a ucis soția, mamă a trei copii, anunțase prin sat că o va omorî. Era recidivist

O femeie de 46 de ani din Prahova, mamă a 3 copii, a fost ucisă în bătaie. Suspect de crimă este soțul ei. Individul era furios pentru că soția ceruse divorțul, spun martorii.

Femeie ucisă de soțul gelos, proaspăt eliberat din închisoare. A murit sugrumată
Femeie ucisă de soțul gelos, proaspăt eliberat din închisoare. A murit sugrumată

O femeie de 46 de ani din Prahova, mamă a trei copii, a fost ucisă în bătaie, iar suspect de crimă este chiar soțul ei.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.