Operațiunea Bergamo: descinderi în Iași și Suceava, într-un dosar de crimă organizată prezentat de ”România, te iubesc”

×
Codul embed a fost copiat

Patru persoane au fost reținute în Iași în urma unei acțiuni comune a polițiștilor și procurorilor DIICOT, împreună cu carabinierii italieni. Un alt suspect a ajuns după gratii, în Peninsulă, într-un dosar de trafic de persoane și spălare de bani.

 

Gruparea acționa în Bergamo și, potrivit anchetatorilor, a exploatat sexual 20 tinere în perioda 2015-2019. Victimele erau forțate să se prostitueze.

Realizatorii de la „România, te iubesc” au vorbit cu unele dintre ele, într-o anchetă despre rețelele de traficanți români de carne vie din Italia, asemănate cu sindicatele Mafiei.

Carabinierii Comandamentului Regional din Bergamo, împreună cu polițiști români de la Crimă Organizată, coordonați de procurori DIICOT, au făcut percheziții în cinci locuințe din Iași și Suceava.

Citește și
Minore obligate să se prostitueze de o grupare care acționa în trei județe. Miercuri s-au desfășurat perchezițiile
Două prostituate au reușit să fugă și au alertat poliția din Franța. Ancheta a ajuns până în România

"- Bună dimineața, de la Poliție....
- Nimeni, singură. Dar ce s-a întâmplat?
- Vă explicăm imediat
".

Patru suspecți au ajuns în arest, la noi.

Perchezițiile au vizat completarea probelor într-un dosar penal de trafic de persoane și proxenetism. Anchetatorii români și italieni au cooperat în "Operațiunea Bergamo", pornită în 2019, când au fost făcute 18 percheziții - opt la noi și zece în Italia.

Nouă persoane au fost arestate atunci, printre care și liderul din Pașcani al grupării - Constantin Adrian Murariu. Toate au fost condamnate ulterior în Italia la închisoare între 7 și 12 ani.

Anchetatorii DIICOT spun că 20 de fete - majore și minore - au fost forțate să se prostitueze, la noi, în Pașcani, dar și în Italia, în Bergamo.

Pe lânga prostituție, victimele erau obligate să împrumute bani de la membrii grupării pentru a-și asigura traiul zilnic. Pentru aceste sume, suspecții le cereau dobânzi lunare de 30 la sută.

Povestea grupării românești din Bergamo a fost prezentată în emisiunea "România, te iubesc". Una dintre victime abia ajunsese în Italia, ademenită de o suspectă cu promisiunea unui loc de muncă.

 

Câștigau cel puțin 60.000 de euro pe an de pe urma unei singure fete

 

Victimă: "Mi-a spus că e secretară la o firmă de avocatură, că are propria casă cumpărată și voi sta cu ea, nu voi plăti nimic și voi lucra la un bar".

În schimb, imaginile de pe camerele de supraveghere arătau că tânără a fost dusă direct într-un apartament unde erau ținute fetele obligate să se prostitueze. Iar proxeneții au obligat-o și pe ea să își vândă trupul și să le dea banii.

"- A zis că ceva dulce.
- Videochat?
- Nu, prietenul ei a zis că ceva și mai dulce! Că e simplu, se fac bani ușor, nu trebuie să îți rupi spatele! Seara m-a dus pe strada aia, la periferie! Nu voiam să fac așa ceva. Nu vrei să te las aici jos, să vezi ce te răcorești…
".

"Ele nu intră în posesia sumelor de bani, traficanții le amână, le tot amână, să le invoce cheltuieli fictive și astfel ajung exploatate ani de zile și la final sumele de bani să nu fie la ele, nici relațiile în care au investit".

Câștigul de pe urma fiecărei fete era consistent.

Lucrător BCCO: "De la 60.000 de euro pe an, în sus. Chiar și în cazurile acelea de jumătate- jumătate, din jumătatea ta plătim aia, aia, aia și tu rămâi cu te miri ce. Se spune că a făcut 80.000 de euro într-un an, ea a dispus de 2.000, 2.500 de euro. Restul banilor… ăsta e cazul de jumi-juma".

Italia este una dintre destinațiile cele mai profitabile pentru traficanți.

Prostituția nu este incriminată în peninsulă, fiind practicată pe stradă, în văzul lumii, iar grupările de crimă organizată formate din români sunt asemănate cu sindicatele Mafiei.

Alfredo Fabrocini, comisar șef Operațiuni Speciale Italia: "Sunt organizații mai complexe, care sunt structurate pe verticală, cu legături externe, au elemente similare cu organizațiile criminale din Italia, faimoasa Mafia".

Operațiunea Bergamo continuă, în Italia și România.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
O femeie, lovită intenționat cu mașina de bărbatul care a obligat-o să se prostitueze
O femeie, lovită intenționat cu mașina de bărbatul care a obligat-o să se prostitueze

O poveste de dragoste s-a încheiat sinistru în Prahova, unde o femeie a fost lovită intenţionat cu maşina de cel pe care-l iubea.

Două prostituate au reușit să fugă și au alertat poliția din Franța. Ancheta a ajuns până în România
Două prostituate au reușit să fugă și au alertat poliția din Franța. Ancheta a ajuns până în România

O amplă reţea româno-columbiană de prostituţie, care exploata femei pe întreg teritoriul Franţei şi avea baze în România şi la Barcelona, a fost dezmembrată marţi, după circa opt luni de anchetă, a anunţat joi poliţia ză, transmite AFP.

Proxeneții exploatează tinere în Malta pentru prostituție, au remarcat procurorii DIICOT. Concluziile raportului pe anul 2020
Proxeneții exploatează tinere în Malta pentru prostituție, au remarcat procurorii DIICOT. Concluziile raportului pe anul 2020

Malta este noua destinație a tinerelor recrutate pentru prostituție, pe lângă statele din vestul Europei, se precizează într-un raport al procurorilor DIICOT.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.