Peste 40.000 de tineri au participat s-au distrat în prima noapte a festivalului "Beach, please!"

×
Codul embed a fost copiat

Prima noapte de distracție la malul mării a adus peste 40.000 de tineri la festivalul organizat de 1 Mai pe plaja din Costinești, pentru al doilea an.

Și în Mamaia, publicul a dansat la festivalul de muzică tehno, organizat în nordul staţiunii.

Deşi afară nu erau mai mult de 6 grade Celsius, tinerii au rămas până la finalul concertelor din prima seară a festivalului "Beach, please!". Au dansat şi au cântat împreună cu artiştii preferaţi ca să se încălzească.

Mulţi au venit să petreacă toată vacanţa de 1 Mai în Stațiunea Tineretului.

Tânără: „Sunt niște sentimente și vibeul melodiilor nu îl poți trăi decât aici”.

Citește și
atacatoarea cu foarfeca new york
Bruneta cu foarfecă, căutată de Poliție. A înjunghiat bărbatul care i-a făcut poze din greșeală

Pe scenă au urcat până acum artiști români, dar vor veni şi străini ca Afrojack, Sixtynine şi John Newman. Concertele încep în fiecare zi, până duminică inclusiv, de la orele 15 şi ţin până în zori. Prețul unui bilet, pentru o zi, pornește de la 300 de lei și poate ajunge până la 600 de lei pentru unul din categoria VIP.

Festivalul Sunwaves a început la Mamaia

Şi în Mamaia a început de joi seară festivalul Sunwaves, care ţine șapte zile. Aici, numele DJ-ilor care vor urca pe scena au atras şi mulţi străini. Disco e un z venit de la Paris care şi-a pregătit atent ţinuta de petrecere.

Disco, turist din Paris: "Stațiunea e OK, Mamaia, muzica e OK, oamenii, totul e OK. Senzația, sentimentele cu toți oamenii, starea, muzica, calitatea sunetului, multe motive să fii fericit!"

Melissa este din Londra și se remarcă în mulţime datorită costumaţiei.

Melissa, turistă din Londra: "Am 44 de ani, patru copii, sunt autoritari cu mine. Fiului meu nu-i place să petrec. Pentru că știi cum e... Bărbații se uită după mine!”

Petrecerea techno-electro se ţine pe plaja din Mamaia Nord. Printre DJ-ii străini invitaţi se număra Marco Carola, Loco Dice şi Jamie Jones.

Staţiunea Vama Veche se va anima şi ea începând cu vineri seară, când sosesc primii turişti.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Bruneta cu foarfecă, căutată de Poliție. A înjunghiat bărbatul care i-a făcut poze din greșeală
Bruneta cu foarfecă, căutată de Poliție. A înjunghiat bărbatul care i-a făcut poze din greșeală

O femeie elegantă pe tocuri și cu o geacă de piele a înjunghiat cu o foarfecă un fotograf amator care a surprins-o din greșeală în timp ce făcea fotografii în West Village, New York au declarat polițiștii.

„Străzi Deschise” în București. Programul din weekendul 24-25 mai
„Străzi Deschise” în București. Programul din weekendul 24-25 mai

„Străzi Deschise – Bucureşti” revine pe 24–25 mai pe Calea Victoriei și Strada Ştefan Burileanu. Programul artistic de sâmbătă, coordonat de ARCUB, aduce dansuri grecești, demonstrații de skateboarding, pictură live, caricaturi și vehicule de epocă.

Pasagera alergică la mirosul...combustibilului de avion. Lista ei extinsă de interdicții a devenit virală
Pasagera alergică la mirosul...combustibilului de avion. Lista ei extinsă de interdicții a devenit virală

Lista de solicitări a unei pasagere a devenit virală după ce a înmânat însoțitorilor de bord o "listă de alergii la zbor" printată, cerând interzicerea a orice, de la cafea și caju la apă de colonie și combustibil pentru avioane.

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.