Plouă în Spitalul Județean Târgu Jiu. Cadrele medicale strâng apa în găleți

×
Codul embed a fost copiat

A început să plouă într-una dintre secţiile spitalului judeţean din Târgu Jiu. După precipitațiile din ultimele zile, apa s-a infiltrat în tavan și se prelinge pe pereţi.  

Vorbim despre una dintre cele două secţii de chirurgie a spitalului, care este în reabilitare, potrivit conducerii.

Una dintre conductele de pe acoperişul clădirii, care colectează apa pluvială, s-a înfundat, aşa că apa a ajuns în saloane şi pe holuri. Angajaţii au fost nevoiţi să aşeze găleţi de plastic pe jos. Cei de la spital spun că în acea secţie aflată în renovare nu se făceau intervenţii chirurgicale.

Tot acel spaţiu o să fie modernizat, aşa că pe durata lucrărilor toată activitatea a fost relocată. La spitalul din Târgu Jiu se operează mai mult urgenţele, iar ceilalți pacienţi sunt trimişi la alte spitale din oraş.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Primul spital regional de urgență din țară devine realitate. „Contestațiile pe licitații pot întârzia proiectele”
Primul spital regional de urgență din țară devine realitate. „Contestațiile pe licitații pot întârzia proiectele”

După amânări în serie, au început oficial lucrările la primul spital regional de urgență din țară, cel de la Iași. Săptămâna viitoare, la fel, se va întâmpla și la Craiova și la Cluj, susțin autoritățile.  

A început demolarea unui spital vechi de peste 130 de ani, în București. Când va fi construită noua instituție medicală
A început demolarea unui spital vechi de peste 130 de ani, în București. Când va fi construită noua instituție medicală

A început demolarea unui spital vechi de peste 130 de ani, în care erau îngrijiți pacienți cu TBC. Este vorba despre clădirea Zerlendi, care aparține Institutului Marius Nasta.

Copiii se droghează de la 12 ani, iar statul nu e în stare să prevină și să le trateze adicțiile. Un singur spital face asta
Copiii se droghează de la 12 ani, iar statul nu e în stare să prevină și să le trateze adicțiile. Un singur spital face asta

Recuperare fără scăpare- partea a III-a. Consumul de droguri e în creștere. Din păcate, scade tot mai mult vârsta de la care tinerii se apucă de stupefiante.

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.