Poliția caută un șofer care a depășit pe linia continuă într-o curbă. Scena a fost filmată

×
Codul embed a fost copiat

Un șofer inconștient din Tulcea a fost surprins de o cameră de bord a unei mașini în timp ce încerca să depășească pe linia continuă, într-o curbă, deși de pe contrasens veneau mașini! Individul i-a forțat pe ceilalți șoferi să-l evite.

Imaginile au apărut pe internet, iar polițiștii îl caută acum pe șofer.

În înregistrare se observă cum individul încearcă să depășească o autospecială chiar în curbă, depășind linia continuă. De pe contrasens vin trei mașini, iar primele două reușesc să-l evite pe șofer după ce au ieșit de pe carosabil.

Șoferul inconștient continuă cursa, deși din față îi venea cea de-al treilea autoturism. Nu se lasă și îl forțează și pe conducătorul acestei mașini să iasă în decor în ultimul moment pentru a-l evita.

Cursa nebună a continuat cu șoferul mergând pe contrasens până în momentul în care a revenit în spatele autospecialei.

Citește și
Masini DN1
Ce vor observa șoferii care vor merge cu farurile pornite pe DN1, între Braşov şi Predeal

Polițiștii susțin că au obținut numerele de înmatriculare ale autoturismului și urmează să stabilească cine se află la volan, pentru a porni o anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Tânăr de 21 de ani, în stare gravă după ce mașina sa a fost izbită frontal de un alt autoturism
Tânăr de 21 de ani, în stare gravă după ce mașina sa a fost izbită frontal de un alt autoturism

Momente de cumpănă pentru un tânăr șofer de 21 de ani din județul Dâmbovița.

Ce vor observa șoferii care vor merge cu farurile pornite pe DN1, între Braşov şi Predeal
Ce vor observa șoferii care vor merge cu farurile pornite pe DN1, între Braşov şi Predeal

Un gard virtual care sporeşte siguranţa circulaţiei a fost montat pe DN1, între Braşov şi Predeal. Este vorba de o reţea de senzori care ţine la distanţă animalele sălbatice, obişnuite să traverseze şoseaua, provocând astfel accidente cu urmări grave.

Razii în București. Șoferi băuți la volanul unor mașini de marfă ori de transport public
Razii în București. Șoferi băuți la volanul unor mașini de marfă ori de transport public

Șoferi băuți la volanul unor mașini de marfă ori de transport public. Asta au descoperit polițiștii rutieri din Capitală, în cadrul unei ample acțiuni de control, desfășurată la nivel european.

Accident îngrozitor într-un sat din Moldova. Un șofer beat a omorât trei persoane, printre care și primărița
Accident îngrozitor într-un sat din Moldova. Un șofer beat a omorât trei persoane, printre care și primărița

Trei femei au decedat, iar un minor de 14 ani este spitalizat, după ce un șofer beat a dat cu mașina peste ele. Una dintre persoanele omorâte era primărița localității.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.