Politicianul care a găsit o sumă mare de bani pe stradă și a dus-o la poliție. Avertismentul oamenilor legii

Un consilier local din Rădăuți a găsit peste 3.700 de lei pe stradă, pe care i-a dus sâmbătă la poliție, unde i-a predat cu proces verbal. Oamenii legii atrag atenția impostorilor care ar putea să ceară banii că zona este supravegheată video.
O femeie din Rădăuți, consilier local în oraș, a găsit vineri pe stradă o sumă importantă de bani, în timp ce mergea cu mașina, scrie Monitorul de Suceava.
Politicianul spune că a oprit după ce a observat numeroase bancnote pe stradă, pe care le-a adunat.
”În același timp, am văzut un băiat cu o bicicletă, care găsise și el niște bani lângă o mașină. I-a pus sub ștergător, dar l-am strigat și a venit la mașină la mine, unde mă aflam pentru că mă deplasez mai greu din cauza unei operații. I-am spus să îi ducă la un salon de coafură din apropiere, în speranța că persoana care i-a pierdut îi va recupera”, a declarat Daniela Blanaru, consilieră locală PSD, pentru publicația citată.
Avertismentul polițiștilor
”Am vorbit vineri seară cu proprietara salonului, care mi-a transmis că nu a venit nimeni după bani, iar în aceste condiții am mers sâmbătă și am luat întreaga sumă pe am predat-o polițiștilor, în baza unui proces verbal”, a mai spus femeia.
Cel care a pierdut banii se poate deplasa la sediul Poliției Rădăuți pentru a-i revendica, dar oamenii legii atrag atenția unor eventuali impostori să nu se prezinte, pentru că în zona unde erau banii se află camere de supraveghere.