Primele declarații ale femeii care a născut după cumplitul accident din Iași

×
Codul embed a fost copiat

Femeia care a scăpat cu bine din cumplitul accident de marți din Iași, soldat cu 7 morți și 3 răniți, intrase în durerile nașterii. Și, dusă la spital, a adus pe lume un băiețel, perfect sănătos.

Pruncul a primit, dealtfel, notă zece din partea medicilor.
Mama lui a aflat la maternitate că are Covid, dar pruncul nu este infectat, așa că vor fi despărțiți, cel puțin 5 zile, până vor fi externați în condițîi de siguranță.

Maria Ermina, femeia de 24 de ani, implicată în accidentul de pe drumul european 85, soldat cu șapte morți- a avut șansă de a scapă nevătămată.

Ermina Maria Bihalea: "Mi s-a rupt apă și a venit salvarea după mine. Îmi amintesc că a frânat și a simțit o zdruncinătură și m-am lovit la spinare și a ieșit fum și a întrebat asistenta ce s-a înțâmplat, iar șoferul a spus că a fost un accident. M-am speriat. Eram panicată să ajung la spital”.

Dusă la maternitate, tânăra a născut un băiețel sănătos, primul ei copil. Vrea să-i pună numele Albert Nicolas.

Citește și
accident iasi gravida
Tânăra însărcinată care se afla în ambulanţa implicată în accidentul soldat cu şapte morţi a născut un băiat sănătos

Gabriel Martinescu, manager Maternitatea Elena Doamna, Iași: “Mama a fost redirecționată la noi, suntem COVID19, ea fiind pozitivă, copilul este testat și momentan este negativ, din fericire a primit scor APGAR mare, are greutate mare, este un copil cu un prognostic foarte bun!”.

Între timp, în făța blocului în care locuia una dintre victimele accidentului, șofer de TIR, oamenii au aprins lumânări pentru cei morți.

Cristi Chiriac: "Ne cunoaștem de mici, era un băiat foarte cuminte, foarte atent, nu șțiu cum de s-a înțâmplat tragedia asta. El mergea foarte încet. Luni seară m-am întâlnit cu dânsul, suntem vecini și i-am spus pe scara blocului că ne vedem dimineață la cafea și a spus, nu că pleacă pe cursa la 5 dimineața”.

Vasile Plăcintă, preot: "Îl cunosc de mic copil. Un băiat cu un simț extraordinar, cu rar înțâlnim, credincios și dedicat muncii lui, chiar spune angajatorul că nu a vrut niciodată un lucrător atât de serios".

Părinții lui urmează să vină din străinătate, pentru înmormântare. Alături de tânărul de 30 de ani, în carambolul cu 3 mașini au murit și șapte muncitori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Mesajul dur al MAI după accidentul cu 7 morți din Iași: „Înțelegeți o dată pentru totdeauna!”
Mesajul dur al MAI după accidentul cu 7 morți din Iași: „Înțelegeți o dată pentru totdeauna!”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis, marți, un mesaj la adresa șoferilor, după ce șapte oameni au murit într-un accident care a avut loc pe Drumul European 58, în județul Iași.

Tânăra însărcinată care se afla în ambulanţa implicată în accidentul soldat cu şapte morţi a născut un băiat sănătos
Tânăra însărcinată care se afla în ambulanţa implicată în accidentul soldat cu şapte morţi a născut un băiat sănătos

Tânăra însărcinată care se afla în ambulanţa implicată, marţi dimineaţă, în accidentul din judeţul Iaşi soldat cu şapte morţi a născut un băiat perfect sănătos, în cursul după-amiezii, la Maternitatea "Elena Doamna" din Iaşi.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul cu 7 morți de pe E58. Șoferul TIR-ului ar fi pierdut controlul după o depășire
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul cu 7 morți de pe E58. Șoferul TIR-ului ar fi pierdut controlul după o depășire

Scene înfiorătoare marți dimineață pe Drumul European 58, în județul Iași, unde moartea a secerat șapte vieți într-un cumplit accident. Alte trei persoane, printre care și o gravidă aflată într-o ambulanță, au fost rănite.

Cine erau cele 7 persoane decedate în accidentul de pe E58. Lacrimile de durere ale familiilor îndoliate
Cine erau cele 7 persoane decedate în accidentul de pe E58. Lacrimile de durere ale familiilor îndoliate

Tragedie pe Drumul European 58, supranumit şi şoseaua morţii, din cauza numărului mare de accidente.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.