Reacțiile arădenilor când au văzut că primăria instalează deja luminile de Crăciun

×
Codul embed a fost copiat

Aradul se pregăteşte de Crăciun, deşi afară e cald şi mai sunt două luni până atunci! istraţia locală a decis că e bine să nu piardă vremea, dacă tot e frumos afară şi ornamentele să fie montate până la sfârşitul acestei luni.

Angajaţii care împodobesc de zor, spun că e mai plăcut să lucrezi pe vreme bună, dar trecătorii privesc amuzaţi toată agitaţia!

Aradul este frumos împodobit cu exact 2 luni înainte de ajunul Crăciunului. Chiar dacă e toamna blândă, şi trecătorii sunt în tricouri- angajaţii unei firme agata ornamentele de iarnă.

Bărbat: "Acum chiar că nu mi se pare în ordine, dar hai să ne uităm, chiar le montează ? Daaa... pe fiecare stâlp...anomalia asta de temperatură, cu încălzirea asta globală, cât ştiu şi eu, a avut de suferit perturbări, dar asta e."

Femeie: "Luna viitoare ar fi suficient şi ar lucra aşa cum trebuie să se lucreze. Temperaturile astea mai ţin până duminica, o să vină şi la noi frigul, o să plângem noi după timpul ăsta frumos."

Citește și
gura humorului
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum propriii angajați

Bărbat: "Ce să facem, mai bine acum decât când o să plouă sau să ningă. Cam ciudat, dar asta e".

Oficialii din primărie spun că aşa lucrează ei, mai lent, ca să fie bine!

Ralu Cotrău, purtător de cuvânt Primăria Arad: "În fiecare an operatorul care asigura iluminatul festiv în Arad începe pregătirile de sărbători în această perioadă, chiar dacă temperaturile de afară ne trimt cu gândul la o primăvară târzie. Pentru începutul lunii decembrie, iluminatul festiv trebuie finalizat."

Copiii vor începe călătoriile cu tramvaiul lui Moş Crăciun abia la începutul lui decembrie, când se vor aprinde şi luminile în bradul din centrul oraşului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum propriii angajați
Ce afacere și-a deschis un imigrant afgan în Suceava. A fost crescut de statul român și are acum propriii angajați

Un imigrant afgan crescut la centrul din Rădăuți pentru azilanți, care a venit singur în România pe când era copil, a devenit acum om de afaceri în Suceava. Tânărul este dat ca exemplu de imigrant bine integrat și o poveste de succes.  

World Vision România sărbătorește 35 de ani. Vieți mai bune pentru 500.000 de copii și adulți defavorizați
World Vision România sărbătorește 35 de ani. Vieți mai bune pentru 500.000 de copii și adulți defavorizați

World Vision România sărbătorește 35 de ani de prezență în România. În tot acest timp a oferit sprijin pentru mai bine de 500.000 de copii și adulți.  

Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții

România avea, în 2024, a doua cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 14,7%.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.