România, campioană la producția de nuci în UE. O mare parte pleacă în Europa și în țările arabe

×
Codul embed a fost copiat

Suntem campioni la producția de nuci în Uniunea Europeană, după ce anul trecut am cules peste 60 mii de tone. O mare parte pleacă în Europa și în țările arabe.

Cei care au investit în livezile de nuci spun că nu banii sunt problema, ci răbdarea. Pentru că profitul apare abia după 10 ani. Un kilogram de miez de nucă poate să coste 70 de lei.

Unul dintre cei mai importanți procesatori de nucă din țară, dar și din Europa Centrală și de Est a ales să investească cinci milioane de euro într-o fabrică modernă la Ciugud, în județul Alba.

Adriana Drămbărean, director tehnic în cadrul unei fabrici: „Apariția de noi producători, cât și anii favorabili, ultimii ani favorabili pentru producția de nuci, au crescut cantitățile de nuci de la noi din țară”.

Sunt căutate inclusiv batoanele cu fructe și nuci.

Citește și
propaganda rusa
Românii care ”vor constitui o țintă în războiul hibrid purtat de Moscova”. Avertisment oficial al Uniunii Europene

Gabriela Anton, specialist în marketing în cadrul unei fabrici: „Aproximativ 60% din producția noastră ajunge la export produse vrac, cât și ambalat, în peste 23 de țări de pe trei continente”.

Anul trecut, România a obținut de trei ori mai multe nuci decât Spania și a avut aproape 20 de tone peste producția Greciei.

Producție de nuci în 2021:

România - 60.820 tone
Grecia - 43.360 tone
Franța - 40.260 tone
Spania - 20.020 tone
Italia - 14.660 tone

O familie din județul Alba a plantat peste 500 de nuci dintr-un soi românesc pe patru hectare, în urmă cu șapte ani.

Alex Cutean, proprietar de livadă: „În această planteție am investit 3.000-3.500 de euro numai puieții luați în urmă cu șapte ani”.

În ultimii trei ani, numai în județul Alba au fost înființate peste 40 de hectare de plantații de nuci. De pe un hectar rezulta și șapte tone de nuci în coajă, iar dacă soiul este franțuzesc, zece tone pe hectar.

Număr de nuci (pomi):

2017 – 1.842.007
2018 - 1.918.156
2019 - 1.936.247
2020 – 2.006.104

Nicu Spineanu, consilier la Direcția Agricolă Alba: „Este o cultură ușor de întreținut, nu necesită foarte multe tratamente fito-sanitare o perioadă de exploatare foarte lungă până la 25 de ani”.

Nucile sunt prezente și în patiserii. Pe lângă cunoscutele baclavale, cofetarii aleg miezul de nucă pentru blaturi crocante.

Flavia Balcău, manager: „Oamenii ne întreabă ce fel de nucă avem și sunt foarte încântați când aud că este nucă românească”.

Oamenii cumpără inclusiv miez caramelizat, cu piper, sărat sau cu chilii.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Românii care ”vor constitui o țintă în războiul hibrid purtat de Moscova”. Avertisment oficial al Uniunii Europene
Românii care ”vor constitui o țintă în războiul hibrid purtat de Moscova”. Avertisment oficial al Uniunii Europene

Rusia va declanșa un vast război hibrid împotriva Republicii Moldova la alegerile parlamentare din această toamnă, dar Uniunea Europeană tratează Moldova ca parte a ”familiei europene” și o va ajuta să facă față agresiunii, anunțat Kaja Kallas.

Cum să treci mai ușor peste caniculă. Ghid de supraviețuire pentru prima zi cu cod galben
Cum să treci mai ușor peste caniculă. Ghid de supraviețuire pentru prima zi cu cod galben

Canicula își face simțită prezența, iar disconfortul termic afectează tot mai mulți oameni. În prima zi cu cod galben de temperaturi extreme, este esențial să știm cum să ne protejăm eficient, indiferent dacă suntem acasă, la birou sau în aer liber.

 

Beach, Please! devine cel mai mare festival de muzică din Europa
Beach, Please! devine cel mai mare festival de muzică din Europa

Un vis născut în România devine realitate europeană. Ediția din acest an a festivalului Beach, Please! marchează o bornă istorică: este oficial cel mai mare festival de muzică din Europa.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.