România importă masiv miere din China și Ucraina, chiar dacă poate asigura consumul din producția proprie. Care este motivul

×
Codul embed a fost copiat

Aproape jumătate din mierea folosită în România este importată, cu toate că am putea asigura consumul din producția proprie.

Asta pentru că lipsa antreprenorilor locali îi obligă pe apicultori să își vândă mierea vrac, iar noi cumpărăm marfă din China sau Ucraina, care are o calitate mult mai slabă.

La nivelul Uniunii Europene, nu există o legislație care să protejeze producția proprie, spun specialiștii.

Păduri întregi de salcâmi au explodat în floare, iar apicultorii spun că se anunță o producție foarte bună. Vom avea și pentru noi și pentru export, dar degeaba, dacă cea mai mare parte a mierii pleacă de la apicultori neprocesată, la un preț foarte mic.

Radu Silaghi, apicultor din Valea lui Mihai: „O exportă în Europa, din cauza faptului că nu avem procesatori de miere în România. Statul nu ajută cu chestia asta. De-aia se exportă mult vrac”.

Citește și
miere
România ocupă un loc fruntaș la numărul de stupi cu albine din UE. Cât costă un borcan de miere polifloră

Apicultorii spun că statul român ar trebui să îi sprijine nu doar prin ajutorul de minimis, ci printr-o subvenție reală.

Apicultor: „Să se stabilească o subvenție pe familia de albine, exact cum este la zootehnie - pe vacă, pe capră, pe oaie”.

Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România: „Europa produce cam 250.000 de tone, dar consumă peste 500.000 de tone”.

În aceste condiții, pe piața europeană ajung sute de mii de tone de miere din China și din Ucraina.

Mierea românească, amestecată cu cea din China și din Ucraina

Apicultor: „Mierea românească este o miere de o calitate mare față de importul pe care-l aducem din China. Datorită zonei melifere pe care o avem, datorită pădurilor, care nu se stropesc”.

Există și fenomenul potrivit căruia puținii procesatori autohtoni importă miere din China și Ucraina, o amesteca cu cea din România și o exportă în UE. Legea etichetării nu îi obligă să treacă și proporțiile, ci doar țara de origine.

Gabriel Postolache, președintele cooperativei Stupinele Bistriței: „Există si partea necurată a sectorului apicol, care ține de acei samsari, care vin și merg pe la toți producătorii care au sau nu au acte. Important e să aibă miere și să sunt disperați să vândă”.

Specialiștii spun că actuala criză din Ucraina face ca de acolo să ajungă mult mai puțină miere în Europa, lucru care e în avantajul apicultorilor comunitari, inclusiv români. Numai că această situație nu va dura foarte mult, iar soluția ar trebui să vină tot de la legiuitorul comunitar.

Un român consumă, potrivit statisticilor, între 800 și 900 de grame de miere pe an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită de un producător
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită de un producător

Vremea din acest an i-a pus în dificultate pe apicultorii români. Înghețul din primăvară și seceta din vară au făcut să avem mai puțină miere ca în anii trecuți.

România ocupă un loc fruntaș la numărul de stupi cu albine din UE. Cât costă un borcan de miere polifloră
România ocupă un loc fruntaș la numărul de stupi cu albine din UE. Cât costă un borcan de miere polifloră

Potrivit unui raport oficial, România ocupă un loc fruntaș la numărul de stupi cu albine din Uniunea Europeană.

Mierea românească este la mare căutare. În ce țări se vinde cel mai bine
Mierea românească este la mare căutare. În ce țări se vinde cel mai bine

Cu terenuri și culturi variate, de la câmpie și până la pădure, România devine unul dintre jucătorii importanți din Europa, în materie de miere.

Recomandări
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Reacția ministrului de Interne despre tânăra gravidă împuşcată mortal lângă Bucureşti. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre tânăra gravidă împuşcată mortal lângă Bucureşti. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.