Roxy și Quinton, labradorii care ajută copiii să facă față momentelor dificile. Sunt primiți chiar și în sălile de judecată

×
Codul embed a fost copiat

Când copiii trec prin situații stresante, animalele de companie pot fi de mare ajutor. O demonstrează o asociație din Australia, care are doi angajați de nădejde.

Roxy și Quinton sunt doi labradori care îi ajută pe cei mici să facă față unor momente dificile. Un exemplu ar fi momentul în care trebuie să depună mărturii într-o sală de judecată.

„Ceea ce îmi place foarte mult la câini este că, dacă ai o zi proastă, ei chiar o transformă într-una dintre cele mai bune zile”, spune o fetiță.

Roxy și Quinton și-au început cariera în urmă cu doi ani când au fost preluați de o asociație care dresează câini pentru a deveni animale de terapie. La început, labradorii însoțeau copiii cu anumite probleme la școală pentru a-i ajuta să se adapteze mai bine în colectivitate. Acum, cei doi au început o misiune și mai dificilă, îi vor ajuta pe copii să facă față stresului atunci când trebuie să fie prezenți într-o sală de judecată.

„Atunci când copiii sunt în fața instanței judecătorești nu mai pot să fie copii, nu se pot comporta sau exprima precum copiii. Dar, când intrăm noi se observa clar schimbarea și vezi cum își spun: «Sunt copil și pot să fiu ca un copil»”, a explicat Hannah Taino-Spick, dresoare de câini.

Citește și
Pfizer
Vaccinul împotriva Covid-19 Pfizer/BioNTech, eficient la vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci şi 12 ani

Quinton este primul câine căruia i s-a permis accesul într-o sală de judecată din Australia pentru a-i ajuta pe copiii care trebuie să depună mărturie în diverse cazuri în care cei mici sunt victime, dar nu numai. El a stat alături și de tineri judecați în procese și care își asteptau verdictul în lacrimi. Rolul celor doi câini este de a-i face să depășească anxietatea unor astfel de momente care ar putea fi de-a dreptul traumatizante. Iar Roxy și Quinton își fac meseria cu seriozitate, fie că sunt într-o sală de clasă sau în tribunal.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Studiu: 65% dintre copiii de până la 14 ani mănâncă dulciuri în fiecare zi
Studiu: 65% dintre copiii de până la 14 ani mănâncă dulciuri în fiecare zi

Potrivit unui studiu recent, 65% dintre copiii până-n 14 ani mănâncă dulciuri zilnic.

Vaccinul împotriva Covid-19 Pfizer/BioNTech, eficient la vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci şi 12 ani
Vaccinul împotriva Covid-19 Pfizer/BioNTech, eficient la vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci şi 12 ani

Vaccinul împotriva Covid-19 Pfizer-BioNTech prezintă un răspuns al anticorpilor „robust” la copiii cu vârsta cuprinsă între cinci şi 12 ani.

Recomandări
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța
Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.

 

Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”
Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”

La Praid, pericolul se amplifică: pârâul Corund, care a inundat galeriile salinei, varsă în Târnava Mică apă cu un nivel de sare de zece ori peste limita normală, contaminând astfel râul ce alimentează cu apă potabilă zeci de mii de oameni.