S-a dat startul distracției în Mamaia. Cât au costat biletele la cele mai luxoase cluburi din stațiune

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat startul distracției în stațiunea Mamaia, unde tinerii au venit să petreacă, din toată țara. Și-au ales cu grijă ținutele și au profitat din plin de vacanța de 1 Mai.

Petrecerile au început încă de la amiază, în aer liber. Pe seară, s-au mutat în spațiile închise. Un foc de artificii a luminat cerul, pentru a marca noul sezon de distracții la malul mării.

La volanul unor bolizi de lux, clienți cu dare de mână și-au făcut apariția miercuri seară în fața cluburilor din Mamaia. În funcție de local și de zona unde a fost rezervată masa, biletele au costat între 100 și 1.200 de lei. Ținutele și machiajul n-au fost lăsate, desigur, la voia întâmplării.

Fată: „Anul acesta nu prea a fost lume de calitate, dar în alt club au venit vedete, chiar a fost foarte frumos, dar în comparație cu alți ani se putea și mai bine.”

Reporter: Cât a durat să te pregătești?

Citește și
Petrecere comunista
Distracție ca în „epoca de aur a comunismului”, de 1 Mai, în Poiana Brașov. „Nu ştiu ce înseamnă pionier”

Fată: „Mult, cu siguranță foarte mult. Cred că două ore și ceva.”

Reporter: Și a meritat?

Fată: „Da, chiar a meritat.”

Reporter: Cât timp te-ai pregătit în fața oglinzii ca să arăți precum arăți?

Fată: „Sincer, m-am pregătit de acasă puțin. Un pic în mașină și când am ajuns aici nu știu, jumătate de oră.”

Plecați din Capitală la distracție, tinerii s-au întâlnit în cluburile din Mamaia.

Fată: „Am întâlnit multe persoane, mai ales că eu sunt din București. Tot Bucureștiul este aici, în Constanța, mulți foști colegi. A fost foarte tare. Veniți la mare, distrați-vă!”

Fată: „Este foarte aglomerat, adică nu ai pe unde să treci, dar dacă ai persoanele potrivite lângă tine, te distrezi oriunde și te simți foarte bine.”

Distracția a început pe lumină, în Mamaia, în cluburile care organizează petreceri în aer liber. Un local i-a primit pe clienți încă de la amiază. Fetele și-au pregătit ținutele.

Fată: „Le-am găsit exact pe culoare, la fel și cămașa. Și am zis că merge în concordanță pentru ce avem nevoie în acest weekend. Atmosfera ne dă senzația că ne întoarcem puțin în timp, un pic așa nonșalantă, de a ne distra încât să ne simțim exact în acele vremuri."

Fată: „Este și foarte frumoasă vremea și sper să ne distrăm. Sincer, am venit toate cu jumate din dulap."

Băiat: „În mare parte când vii să te distrezi, nu te mai uiți la bani. Nu știu ce se va întâmpla în această seară, dar dacă ne simțim bine, oricât."

Mulți și-au rezervat mesele și cu cateva luni înainte.

Străin: „Este prima dată pentru mine în România și sigur nu va fi ultima. Nu, nu am un buget, fără buget, este foarte ieftin în comparație cu Franța și suntem foarte încântați de asta pentru că ne putem permite consumația, cazarea."

Reporter: Văd că ai început să dansezi din parcare.

Băiat: „Pai da, așteptăm să intram, să arătam brățările și să facem masa cât mai mare. Am venit cu prietenii, cu tata, cu toată familia."

În Mamaia urmează câteva zile de distracție.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
A doua noapte albă în Vama Veche. Petrecăreții au luat la pas cluburile și au aprins focuri de tabără pe plajă
A doua noapte albă în Vama Veche. Petrecăreții au luat la pas cluburile și au aprins focuri de tabără pe plajă

A fost a doua noapte albă în Vama Veche, locul unde marea găzduiește, în fiecare an de 1 Mai, o mare petrecere. Petrecăreții au luat la pas cluburile și au aprins, pe plajă, focuri de tabără.

Distracție ca în „epoca de aur a comunismului”, de 1 Mai, în Poiana Brașov. „Nu ştiu ce înseamnă pionier”
Distracție ca în „epoca de aur a comunismului”, de 1 Mai, în Poiana Brașov. „Nu ştiu ce înseamnă pionier”

Cum 1 Mai a picat în mijlocul săptămânii, mulți au avut la dispoziție doar o zi pentru munte. S-a dovedit însă norocoasă, pentru că traficul pe DN1 a fost liniștit, și au apucat să viziteze mai multe locuri.

Ziua de 1 Mai, petrecută printre animale. Surpriza de care au avut parte românii care au mers la Grădina Zoo din București
Ziua de 1 Mai, petrecută printre animale. Surpriza de care au avut parte românii care au mers la Grădina Zoo din București

De 1 Mai a fost petrecere la grădina zoologică din Capitală. Sute de copii au venit să vadă animalele și au rămas la picnic. Organizatorii le-au pregătit diverse activități și ateliere de pictură.  

Credincioșii au umplut bisericile în Săptămâna Mare, chiar și în ziua de 1 Mai, ca să se spovedească
Credincioșii au umplut bisericile în Săptămâna Mare, chiar și în ziua de 1 Mai, ca să se spovedească

Este Săptămâna Mare, iar bisericile sunt pline. Unii credincioși au renunțat să iasă la iarbă verde cu prietenii și ș-au așezat la rând să se spovedească. Este cea mai grea săptămână din postul Paștelui.

Micii de fițe care se consumă cu prosecco. De 1 Mai, românii au plătit 26 de lei pe doar două bucăți
Micii de fițe care se consumă cu prosecco. De 1 Mai, românii au plătit 26 de lei pe doar două bucăți

Micii au fost vedete și în orașe, preferați de cei care au vrut să sărbătorească tradițional.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.