Școlile de pilotaj sunt tot mai căutate. Cât plătesc tinerii pentru a ajunge la manșa unui avion

×
Codul embed a fost copiat

După pandemie, școlile de pilotaj de la noi au fost luate cu asalt de tineri, deşi cursurile nu sunt ieftine.

Spiritul de aventură şi salariile bune sunt motive suficiente ca să viseze la o astfel de carieră. În plus, piața muncii din domeniu este în creștere, iar criză de personal îi ajută să ajungă la manșă. În prezent, la nivel mondial există, un deficit de aproape 1 milion de piloți.

În Constanța, la aerodromul de la Tuzla, 200 de elevi români și străini urmează, în aceste zile, cursurile de pilot. Luiza are 33 de ani și este comandant de navă. După o carieră de 10 ani în marina comercială, tânăra se gândește acum să își schimbe meseria și să intre în aviație.

Instructor: „Ieri a zburat pentru prima dată!”

Reporter: „Și cum a fost zborul?”

Citește și
alpinist
Un alpinist care și-a rupt gâtul într-o râpă cere un milion de lire despăgubiri după ce partenerul a "dat drumul frânghiei”

Tânără: „A fost frumos, a fost o zi frumoasă și am avut o priveliște foarte bună de acolo de sus. Până acum sunt foarte încântată, vedem cum o să fie mai departe!”

Cursul de zbor durează de la două luni până la un an în funcție de brevetul pe care elevul își propune să îl obțină.

Roy Ritter, instructor de zbor: „Încep cu avioane mici ca acesta și apoi avansează către aeronave mai mari și apoi pilotează avioane cu două motoare și în maximum unul, doi ani, îi vedem la companiile aeriene mari.”

Mulți tineri își doresc doar brevetul pentru pilotaj utilitar sau de agrement dar sunt și unii care visează...mai sus.

Amir Hamad, cursant: „Am venit direct din liceu fără să am tangențe cu acest domeniu, dar cu multă perseverență și voință am trecut de toate examenele pentru pilot de linie. Clar sub criteriul pasiunii este și cel financiar.”

Cursul cuprinde partea teoretică și apoi partea cea mai interesată, cea practică. Elevii sunt lăsați la manșa avionului încă de la prima oră de zbor. Taxele de studiu nu sunt însă deloc mici.

Cristina Mitchievici, manager comercial Regional Air Service Tuzla: „Se pot înscrie la școala de zbor de la vârsta de 15 ani. Pregătirea este modulară, se merge din brevet în brevet. Primul brevet se obține în maximum 2 luni şi costă în jur de 8500 de euro. Licența maximă de clasificare ajunge la 42.250 de euro.”

Și la şcoala de zbor din Brașov, numărul cursanților a crescut cu peste 20 la sută, comparativ cu anul trecut.

Alina Jumuga, pilot şi instructor de zbor: „Peste 85 la sută din piloții ce ne urmează cursurile aleg să meargă către zborul de linie, 15 la sută din piloți fac asta pentru hobby personal.”

Salariile pleacă de la 3000 de euro pe lună pentru piloții comerciali și cresc la peste 10.000 pentru cei care avansează în grad de comandant.

sca Blendica cursant: „E pasiunea şi îmi place foarte mult şi doamne-ajută să ajung la linie în continuare”

Nicolae Lascu, director Aerodormul Buziaş: „Este criză în toată lumea. Este nevoie de personal navigant și, având în vedere că nu faci piloți peste noapte, se începe de la o școală ca a noastră, aici, dar ca pilot să îți dea un avion cu două, trei sute de persoane în spate...trec patru, cinci, șase ani.”

Gabriel Oniga, proprietar Cruiser Aviation Cluj: „Aș estima o creștere în medie de 30-35 la sută în anul curent.Aș zice că piața s-a împărțit după pandemie. Sunt o mare majoritate în continuare care se visează piloți de linie și nevoia de piloți în piața europeană este în continuare în creștere.”

Doritorii pot începe cursurile înainte de vârsta majoratului, însă cei care vor să îşi facă o meserie din asta trebuie să aștepte să facă 18 ani ca să poată să piloteze singuri un avion, chiar și de dimensuni mici.

Reporteri: Ana Maria Barbu, Dan Dascălu, Emanuela Băluș, Cristian Axinte, Ilknur Pintilie, Cristian Dumitrașcu, Teodora Suciu
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un alpinist care și-a rupt gâtul într-o râpă cere un milion de lire despăgubiri după ce partenerul a
Un alpinist care și-a rupt gâtul într-o râpă cere un milion de lire despăgubiri după ce partenerul a "dat drumul frânghiei”

Un alpinist britanic susține că și-a fracturat gâtul și mai multe oase după ce partenerului său i-ar fi scăpat frânghia în timpul unei urcări în defileul Avon. El cere despăgubiri de un milion de lire în instanță.

Buldog z - cu ce probleme de sănătate se pot confrunta acești câini și cum să să le oferi cea mai bună îngrijire
Buldog z - cu ce probleme de sănătate se pot confrunta acești câini și cum să să le oferi cea mai bună îngrijire

Bulldogii zi sunt ușor de recunoscut datorită staturii lor mici și urechilor mari, însă sunt predispuși la anumite probleme de sănătate specifice. Structura lor poate influența respirația și mobilitatea.

Cum să speli corect fructele și legumele pentru a elimina pesticidele
Cum să speli corect fructele și legumele pentru a elimina pesticidele

Spălarea corectă a fructelor și legumelor este esențială pentru reducerea expunerii la pesticide și alte reziduuri chimice. Chiar dacă arată curate, multe produse pot avea pe suprafață substanțe invizibile care pot afecta sănătatea pe termen lung.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.