Scutecele Domnului, turte pentru Ajunul Craciunului. Cum se pregătesc și care este semnificația acestora

×
Codul embed a fost copiat

În Ajunul Crăciunului, așa cum spune tradiția, în estul țării se împart „scutecele Domnului”.

Gospodinele au pregătit turtele, le-au însiropat, iar marți le vor da de pomană în amintirea celor plecați dintre noi. Obiceiul de sute de ani mai este păstrat doar în câteva localități.

Gospodinele fac mai întâi aluatul folosind o rețetă simplă. Apoi, se întinde turta subțire pe o pernă în timp ce se cântă colinde vechi. „Scutecele” sau „Pelincile Domnului”, care amintesc de chinurile prin care a trecut Maica Domnului, ajung în cuptorul bine încins.

Turtele coapte sunt înmuiate în sirop de zahăr. Peste ele se pun diverse arome.

Ecaterina Hulea, culegătoare de folclor: „Trebuie să le facem cu credință în Dumnezeu, după câteva zile de post, ca ele într-adevăr să ne aducă marea bucurie a Nașterii Domnului.”

Citește și
mos craciun
Unde locuiește, de fapt, Moș Crăciun. Cum a fost construită casa simpaticului bătrânel

În final, turtele sunt pudrate cu zahăr sau, mai nou, cu nucă de cocos. În Ajun, scutecele Domnului sunt nelipsite din multe case. Tradiția se mai păstrează în Moldova, în zone izolate din Botoșani, Neamț sau Galați.

Maria Hulea, nepoată: „Ador atunci când vin la bunicii mei și îmi reamintesc de copilărie și cred că unul dintre gusturile copilăriei mele este gustul turtelor.”

Paul Buța, folclorist: „Țărăncile românce au făcut întotdeauna o bucurie și au considerat că trebuie să aducă o jertfă Mântuitorului la Nașterea Lui, și ce să-i aducă? Tocmai ceea ce i-a lipsit. Scutece și căldură.”

Marți, după ce vor fi tămâiate, scutecele vor fi date de pomană alături de sarmale de post, pilaf și colăcei de post.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Urmărește traseul lui Moș Crăciun în timp ce împarte daruri copiilor din toată lumea. Pe unde se află Moșul acum
Urmărește traseul lui Moș Crăciun în timp ce împarte daruri copiilor din toată lumea. Pe unde se află Moșul acum

În era digitală, magia Crăciunului se împletește armonios cu tehnologia modernă prin intermediul Santa Tracker, un sistem fascinant care permite copiilor și adulților deopotrivă să urmărească în timp real călătoria lui Moș Crăciun în jurul lumii.

Unde locuiește, de fapt, Moș Crăciun. Cum a fost construită casa simpaticului bătrânel
Unde locuiește, de fapt, Moș Crăciun. Cum a fost construită casa simpaticului bătrânel

Mai sunt doar câteva ore până când Moș Crăciun își va face apariția în casele copiilor din toată lumea.

Mesaje de Crăciun 2024. Cele mai frumoase mesaje și urări pentru familie, prieteni și colegi pe care să le trimiți de Crăciun
Mesaje de Crăciun 2024. Cele mai frumoase mesaje și urări pentru familie, prieteni și colegi pe care să le trimiți de Crăciun

Mesaje de Crăciun pentru cei dragi, de la familie și prieteni, la colegi și cunoștințe. Mai jos am pregătit o selecție din cele mai frumoase mesaje de Crăciun. 

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.