Se strică fructele în pădurile României. Motivul alarmat pentru care afinele, murele și zmeura nu mai sunt culese

×
Codul embed a fost copiat

Pădurile României mustesc de afine, mure și zmeură, dar unele direcții silvice nu reușesc să adune fructele.

În mare parte, pentru că nu găsesc zilieri. La rândul lor, muncitorii se plâng că nu sunt plătiți pe masura efortului depus. Sunt și cazuri în care direcțiile n-au găsit cumpărători pentru marfă.

Este sezonul murelor, care s-au făcut din belșug, doar că lipsesc culegătorii. În urmă cu doi ani, în Maramureș, erau adunate între 20 și 40 de tone fructe, iar zeci de zilieri se întreceau să umple cât mai multe găleți. Acum nu mai e nimeni dispus să facă asta.

Fost culegator: „Banii îs foarte puțini, 4 lei nici o pâine nu îți poți lua. Sunt și greu de cules”.

În aceste condiții, cei de la Direcția Silvică au anunțat că nu vor putea strânge fructele. Mai ales că și interesul de pe piețele externe, unde își vindeau marfa cu 2.000 de euro tona, a scăzut.

Citește și
pepeni
Piețele din toată țara vor fi luate la control. Autoritățile vor să se asigure că nu vom cumpăra fructe stropite cu chimicale

Marcel Cosma, inginer silvic Maramureș: „Nu avem un preț de piață competitiv, în așa fel încât să motivăm culegătorii. În jur de 4 lei, 4 lei 50, atât putem oferi pe mure. Cu siguranță vor rămâne pe câmp și în păduri pentru că nu are cine să le culeagă”.

La fel se întâmplă și cu afinele sălbatice. În Mureș de pe cele aproximativ 600 de hectare de fond forestier erau livrate, în urmă cu doi ani, peste 80 de tone de fructe de pădure.

Acum, Mihai și Bogdan sunt printre puținii care mai urcă pe munte să le strângă.

Mihai: „Eu le culeg strict pentru uz personal, le bag la congelator și în fiecare dimineață le mănânc. Afina e fructul creierului”.

Bogdan: „Ghiozdanul ăsta să fie plin. E o zonă plină de afine din ce pare”.

Mai culeg și cei care vând în piețe. Nici ei nu sunt mulți. Dau marfa cu 20-25 de lei kilogramul. Oricine poate aduna din păduri până la 3 kilograme de fructe din fiecare categorie, pentru consum propriu. Pentru cantități mai mari este nevoie de o autorizație.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Cum să depozitezi fructele și legumele vara, ca să nu se strice repede și ce poți face dacă s-au alterat
Cum să depozitezi fructele și legumele vara, ca să nu se strice repede și ce poți face dacă s-au alterat

Căldura năucitoare a făcut deja pagube însemnate în culturile de fructe și legume. Miezul pepenilor de la Dăbuleni se acrește sub coaja înmuiată de soare.  

Piețele din toată țara vor fi luate la control. Autoritățile vor să se asigure că nu vom cumpăra fructe stropite cu chimicale
Piețele din toată țara vor fi luate la control. Autoritățile vor să se asigure că nu vom cumpăra fructe stropite cu chimicale

Este sezonul pepenilor, iar autoritățile anunță controale în piețele din toată țara.

Cum a supraviețuit un bărbat care s-a rătăcit 10 zile în pădure, urmărit de o pumă. Avea la el doar o lanternă și o foarfecă
Cum a supraviețuit un bărbat care s-a rătăcit 10 zile în pădure, urmărit de o pumă. Avea la el doar o lanternă și o foarfecă

Un bărbat care s-a pierdut 10 zile într-o pădure din California, după ce ieșise pentru o drumeție de doar câteva ore, a supraviețuit cu fructe de pădure și apă din pârâuri, fiind urmărit în tot acest timp de o pumă.

 

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.