Spectacol oferit de natură în România. Fotografii au surprins cadre senzaționale

×
Codul embed a fost copiat

După primul episod de iarnă timpurie, rețelele sociale s-au umplut de imagini care surprind spectacolul naturii în cele mai frumoase forme.

Fotografii cu brazi încărcați de zăpadă, drumuri de pădure și orașe acoperite de ninsoare. Într-un puternic contrast cu tabloul de iarnă, în alte zone au fost surprinse culorile finalului de toamnă. Totuși, până vom schia mai avem puțin de așteptat, așa că rămâne să ne bucurăm de piesaj.

Pasionat de fotografie, Liviu nu a stat pe gânduri și a cutreierat joi dealurile din Brașov pentru a surprinde cadre prin ochii obiectivului încă de la primele ore ale dimineții.

Liviu Popica, fotograf: "Tu fiind acolo la răsărit trăiești alte emoții, le simți altfel, te bucuri pe lângă fotografii de emoția momentului. În schimb, e destul de greu să transmiți acea emoție privitorilor, de a vedea cum prinde totul viață. Fotografia de prima zăpadă e ca și prima iubire, că începi să alergi după momentul respectiv".

Că într-un joc al culorilor, rețelele de socializare s-au transformat miercuri în albume foto. În online, au apărut imediat imagini și din stațiunea Poiana Brașov. Fotografiile care ilustrează perfect granița dintre cele două anotimpuri, cu copacii încă în nunanțe de galben, dar surprinși de zăpadă, au primit mii de aprecieri.

Citește și
heroina
Opt persoane au fost trimise în judecată, după cea mai mare captură de heroină făcută în România

Paul Cristian, ul paginii Visit Poiana Brașov: "De obicei, în fiecare an, la primele zăpezi, e un impact foarte mare asupra pozelor de genul ăsta. În mai puțin de 24 de ore, toate cifrele s-au mai mult decât dublat share-uri, abonați, like-uri. Peste 10.500 de urmăritori noi".

În județul Harghita, unde a nins din belșug la cote înalte, o dronă a surprins cadre spectaculoase. Marea de nori care trece agale deasupra pădurilor ne permite să irăm în voie frumusețea naturii după ce brazii au fost pictați în alb. Filmarea a strâns sute de vizualizări.

Tot în județul Harghita, un localnic, a fotografiat drumul care duce spre lacul Sfânta Ana, cu brazi și copaci de o parte și de alta îmbrăcați în zăpadă.

În zonele în care nu a nins peisajul tomnatic încă e demn de irat. De pildă, imaginile văzute din dronă cu pădurile din județul Vaslui arată contrastul dintre toamna târzie și iarna timpurie din zonele înalte ale țării. Nuanțele de portocaliu, galben sau roșu arămiu care au colorat pădurile pot fi irate pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Sfecla de zahăr dispare de pe câmpurile din România. Recolta s-a redus la jumătate în ultimii ani
Sfecla de zahăr dispare de pe câmpurile din România. Recolta s-a redus la jumătate în ultimii ani

Cultură sensibilă, dar tradițională pe vremuri la noi, sfecla de zahăr dispare de pe câmp. Recolta s-a redus la jumătate în ultimii șapte ani, astfel că importăm de aproape trei ori mai mult zahăr ca înainte.

Opt persoane au fost trimise în judecată, după cea mai mare captură de heroină făcută în România
Opt persoane au fost trimise în judecată, după cea mai mare captură de heroină făcută în România

Procurorii DIICOT anunţă că au finalizat cercetările şi au decis trimiterea în judecată a opt persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc.

O pană generală de curent este puțin probabil să aibă loc în România, spune președintele asociației furnizorilor de energie
O pană generală de curent este puțin probabil să aibă loc în România, spune președintele asociației furnizorilor de energie

O pană de curent generală este puțin probabil să afecteze întreaga țară, consideră președintele asociației furnizorilor de energie, întrucât există „automatizări” concepute exact pentru a împiedica o astfel de situație.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.