Sute de credincioși s-au adunat la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou. Darul cu care a fost învrednicit

×
Codul embed a fost copiat

Sute de oameni s-au recules la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, unde au fost aduse moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou.

Racla a fost purtată pe brațe de preoți, iar credincioșii s-au rugat într-o procesiune încărcată de emoție. Sfântul a fost călugăr la Muntele Athos, iar în anul 1650, la vârsta de 80 de ani, a fost ales mitropolit al Banatului.

Se spune că doi ani mai târziu, prin rugăciunile sale, Mitropolitul Iosif a salvat Timișoara din primejdia unui incendiu devastator. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1956.

Cu multă răbdare, pelerinii au stat la rând ca să ajungă la racla cu moaștele sfântului. S-au rugat mai ales pentru sănătate și pace.

Femeie: „Am aflat zilele trecute de acest moment deosebit de important pentru orașul nostru. Bunul Dumnezeu știe fiecare pentru ce ce închină, ceva mi-a atins sufletul când am citit despre dânsul”.

Citește și
moaste, Parascheva
Pelerinajul religios de la Iaşi: Timpul de așteptare la moaștele Sfinților Parascheva și Pantelimon a ajuns la 20 de ore

Oliviu Botoi, Arhiepiscopia de Alba Iulia: „Acest mare sfânt a trăit în veacul al XVI-lea și al XVII-lea a fost nevoitor la muntele Athos, fiind învrednicit și cu darul facerii de minuni. În anul 1650 a fost adus în ținutul Timișoarei, zona Banatului fiind instalat mitropolit la Timișoara”.

Racla a fost adusă la Alba Iulia cu ocazia zilei Sfinților mărturisitori ardeleni, sărbătoriți pe 21 octombrie. Moaștele vor rămâne la catedrala din orașul Marii Uniri până marți dimineața.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Gest șocant al unei călugărițe din Italia. E acuzată că a furat bijuterii și parte din moaştele Sfântului Nicolae
Gest șocant al unei călugărițe din Italia. E acuzată că a furat bijuterii și parte din moaştele Sfântului Nicolae

O călugăriță din Italia a fost arestată pentru că ar fi furat obiecte de valoare din mai multe biserici din provincia Avellino. Presa din peninsulă notează că în „prada” acesteia s-ar afla și un medalion din metal cu moaște ale Sfântului Nicolae.

Pelerinajul religios de la Iaşi: Timpul de așteptare la moaștele Sfinților Parascheva și Pantelimon a ajuns la 20 de ore
Pelerinajul religios de la Iaşi: Timpul de așteptare la moaștele Sfinților Parascheva și Pantelimon a ajuns la 20 de ore

Aproximativ 160.000 de pelerini s-au închinat la sfintele moaşte la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând se află peste 50.000 de oameni, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 20 de ore.

Pelerinii înflăcărați își vor petrece sfârșitul de an în circuite turistice pe la biserici. Vor ajunge și în Grecia
Pelerinii înflăcărați își vor petrece sfârșitul de an în circuite turistice pe la biserici. Vor ajunge și în Grecia

De la Iași la București, apoi în Hunedoara și mai departe în insulele grecești.  Așa sună programul, evident încărcat, al unor pelerini înflăcărați care-și petrec sfârșitul de an în circuite turistice pe la bisericile care păstrează moaște de sfinți.  

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.