Sute de metri de instalație luminoasă și o tonă de vâsc, în Parcul Kiseleff. S-a transformat în „Parcul gândurilor bune”

×
Codul embed a fost copiat

Nu mai este mult până la Crăciun, iar atmosfera de sărbătoare se simte în aer. Pentru unii, nimic nu e prea mult când vine vorba despre decorațiuni. Așa se face că a fost depășit și un record.

În Parcul Kiseleff din Capitală a fost amplasată cea mai mare instalație din lume realizată din vâsc natural, se laudă Primăria Sectorului 1. Precedentul record a fost înregistrat în statul american California.


Reporter: Cum vi se pare parcul?
Trecător: „Frumos. Foarte frumos, extraordinar.”

Într-o atmosferă de poveste, Parcul Kiseleff adăpostește decorațiunea gigant, care a fost remarcată imediat de trecători.


„Este prima dată când vin aici, adică acum, de când e decorat așa, și e foarte frumos. Este foarte frumos și mai venim” spune altcineva.

Citește și
targ craciun bv
Târgul de Crăciun din Brașov a fost inaugurat cu un milion de luminițe aprinse. Până când este deschis

Pentru a depăși recordul din Statele Unite, organizatorii au folosit sute de metri de instalație luminoasă și peste o tonă de vâsc.

Mii de luminițe împodobesc instalația, demnă de Cartea Recordurilor. Până la finalul sezonului festiv, trecătorii se vor putea bucura de cadrul desprins parcă din povești.

Numeroasele ornamente din parc îi bucură mai ales pe copii, care abia așteaptă sosirea simpaticului bătrânel.

Parcul Kiseleff a fost botezat de organizatori, cu ocazia sărbătorilor, „Parcul Gândurilor Bune.”

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Magia Crăciunului în orașele din România. Cum au transformat designerii clădirile în povești de sărbători
Magia Crăciunului în orașele din România. Cum au transformat designerii clădirile în povești de sărbători

Bucureștiul și alte orașe ale țării strălucesc cu mii de luminițe, în așteptarea Crăciunului.  

Târgul de Crăciun din Brașov a fost inaugurat cu un milion de luminițe aprinse. Până când este deschis
Târgul de Crăciun din Brașov a fost inaugurat cu un milion de luminițe aprinse. Până când este deschis

Atmosfera de sărbătoare a cuprins Brașovul. Vineri seară, în Piața Sfatului, s-a deschis târgul de Crăciun.  

Un șofer de BMW şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun. Ce amendă a primit
Un șofer de BMW şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun. Ce amendă a primit

Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun.

S-au deschis târgurile de Crăciun din Sibiu şi Craiova. Care sunt atracțiile din acest an
S-au deschis târgurile de Crăciun din Sibiu şi Craiova. Care sunt atracțiile din acest an

Spectacolul de sărbători începe mai devreme. Peste 2 milioane de luminițe s-au aprins în urmă cu puțin timp la târgul de Crăciun de la Craiova. Moșul a sosit pe o sanie zburătoare.  

Imagini ”de vis” în Londra. Au fost aprinse primele luminițe de Crăciun. Sunt sute de mii de beculețe
Imagini ”de vis” în Londra. Au fost aprinse primele luminițe de Crăciun. Sunt sute de mii de beculețe

După ce Parisul a dat tonul, s-a aliniat și Londra, unde au fost aprinse primele luminițe de Crăciun.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.