Tânăr bătut în Ploiești pentru că a cerut bon fiscal. Patronul magazinului și-a ieșit din minți

Tânăr bătut în Ploiești pentru că a cerut bon fiscal. Patronul magazinului și-a ieșit din minți
StirilePROTV

Un tânăr din Ploiești a fost bătut de patronul unui magazin, după ce a cerut bon fiscal pentru cumpărăturile făcute. Polițiștii au deschis dosar penal.

Între cumpărător și vânzător a avut loc un conflict spontan, în dimineața zilei de 15 noiembrie, au constatat polițiștii ajunși la fața locului. Miza: bonul fiscal, pe care l-a cerut cumpărătorul, ce-i drept, a doua zi de la cumpărarea bunurilor, arată publicația locală Ziarul Incomod.


„La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un tânăr despre faptul că ar fi fost agresat și amenințat de ului unei societăți comerciale din municipiu.

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, în jurul orei 09:15, tânărul în vârstă de 20 de ani s-ar fi deplasat la o societate comercială din municipiu pentru a cere lămuriri ului acesteia cu privire la faptul că în ziua precedentă nu i-a fost eliberat bon fiscal pentru bunurile achiziționate, între cei doi având loc un conflict spontan.

În urma evenimentului, apelantul a solicitat să fie transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate” a transmis IPJ Prahova.

Citește și
Ce va afla Fiscul când te duci să cumperi o pâine
Ce va afla Fiscul când te duci să cumperi o pâine
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Profesorii care încasează bani din meditații trebuie să dețină casă de marcat sau POS și să elibereze bon fiscal
Profesorii care încasează bani din meditații trebuie să dețină casă de marcat sau POS și să elibereze bon fiscal

Profesorii care câștigă bani din meditații și încasează plata în numerar sau folosind plata cu cardul, trebuie să aibă casă de marcat și/sau POS și să emită bon fiscal, potrivit avocatnet.ro.

Ce va afla Fiscul când te duci să cumperi o pâine
Ce va afla Fiscul când te duci să cumperi o pâine

Fiscul va afla instantaneu dacă un magazin a eliberat bon fiscal atunci când ai cumpărat o pâine, a anunțat ministrul de Finanțe Florin Cîțu.

PSD: Ministrul Sănătăţii vrea să ne ţină şi după 15 iunie în stare de alertă, deşi nu ne prezintă vreun argument
PSD: Ministrul Sănătăţii vrea să ne ţină şi după 15 iunie în stare de alertă, deşi nu ne prezintă vreun argument

Partidul Social Democrat susţine că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, doreşte să continue starea de alertă şi după 15 iunie, precizând că acesta nu este expert în epidemiologie, ci "mai degrabă în măşti vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei”.

CAMERA ASCUNSĂ. Mii de români închiriază locuințe la negru. „Nu putem da facturi”
CAMERA ASCUNSĂ. Mii de români închiriază locuințe la negru. „Nu putem da facturi”

Oricine îşi închiriază casa sau apartamentul în regim hotelier este obligat să îi ofere turistului bon fiscal pentru banii primiţi. Asta spun reprezentanţii ANAF, dar în realitate, prea puţini sunt cei care se conformează şi au case de marcat.

Motivul pentru care un bon fiscal de 22 euro a devenit viral pe rețelele de socializare
Motivul pentru care un bon fiscal de 22 euro a devenit viral pe rețelele de socializare

O notă de plată emisă de un bar din Bermeo, Țara Bascilor (Spania), a devenit virală pe rețelele de socializare.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări Cod portocaliu de ploi importante cantitativ și Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.