Târg de bunătăți în Baia Mare. Ce produse maramureșene pot degusta pofticioșii

×
Codul embed a fost copiat

Cei care încă nu au decis ce bunătăţi vor pune pe masa de Crăciun, sunt așteptați la degustare, la un târg cu bucate tradiționale din Maramureș.

Zeci de specialități din carne, brânzeturi, dar și prăjituri, dulcețuri, siropuri, sau castane preparate în diferite feluri, toate se găsesc la târgul organizat în Baia Mare.

Nu lipsesc nici costumele populare, sculpturile sau operele de artă care promovează tradițiile românești.

Zeci de producători din Maramureș, meșteri populari ori artizani s-au adunat în curtea Palatului istrativ din Baia Mare pentru a scoate la vânzare bunătăți alese, dar și obiecte lucrate cu migală. Cele mai vizitate standuri au fost dedicate pofticioșilor, care au și putut degusta produsele.

Vasile Berinde, producător: „Produsele noastre sunt toate fara conservanţi, nu folosim aditivi. Condimente de cea mai bună calitate, membrane naturale”.

Citește și
targ artizanat iasi
Mii de oameni au luat cu asalt Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri de la Iași. Ce creații au întâmpinat

De pe masă nu poate lipsi nici pâinea, care se găseşte la târg. Prețurile variază între 5 și 25 de lei.

Teodora Brabaș, producător: „Am făcut bagheta, toast şi pâine cu pesto, toate sunt apă, sare şi făină. Încercăm să le facem cât mai naturale”.

Nu lipsesc nici prăjiturile, cozonacii aromați, mierea sau castanele care pot fi găsite în combinații inedite.

Eugen Libotean, producător: „Castanul este copacul reprezentativ pentru Baia Mare. Avem piure de castane normal, piure de castane cu extract natural din stevie, jeleu de castane, șerbet de castane”.

Vizitatorii au fost impresionaţi şi de meșterii populari, de la sculptori în lemn până la pictori pe piatră.

Ioachim Mihai Rus, meșter popular: „Lucrări din lemn, platouri pentru servit, tocătoare, sticle tradiţionale şi câteva sculpturi”.

La târg participă şi salvatorii montani, care oferă lecții gratuite celor interesați.

Vizitatorii sunt așteptați la târg până duminică seară, la ora 18:00.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Expoziție de păsări și animale mici, la Bistrița-Năsăud. Iepuri și găini de rasă, printre exemplare
Expoziție de păsări și animale mici, la Bistrița-Năsăud. Iepuri și găini de rasă, printre exemplare

Crescătorii de porumbei, găini și iepuri din mai multe județe din țară și-au dat întâlnire în acest weekend în comuna Livezile, din Bistrița Năsăsud.

Mii de oameni au luat cu asalt Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri de la Iași. Ce creații au întâmpinat
Mii de oameni au luat cu asalt Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri de la Iași. Ce creații au întâmpinat

Oameni pricepuți din toată țara s-au adunat la Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care are loc în acest weekend la Iaşi.

Târg dedicat produselor din cânepă la Oradea. Standurile le-au atras atenția vizitatorilor
Târg dedicat produselor din cânepă la Oradea. Standurile le-au atras atenția vizitatorilor

Produsele din cânepă, naturale, rezistente și deseori mai ieftine, încep să fie redescoperite de artizani și clienți. Uleiuri, alifii, săpunuri, haine, dar și materiale de construcții.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.