Trei traficanți din Iași au făcut o avere din vânzarea heroinei ”îndoită” cu paracetamol. Cu cât dădeau banalele pastile

droguri
Shutterstock

Trei tineri din Iași au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce au făcut o avere vânzând heroină amestecată cu paracetamol. Traficanții vindeau un gram de amestec cu 300 de lei.

Trei traficanți de droguri au fost condamnați de Tribunalul Iași la 5 ani și o lună, 3 ani, respectiv 2 ani și 10 luni de închisoare, după ce și-au recunoscut faptele, într-un dosar DIICOT în care au fost anchetați pentru că vindeau heroină, scrie Ziarul de Iași.

Cazul lor este însă special, chiar dacă asta nu a influențat pedeapsa finală și nici încadrarea infracțiunii. Traficanții au reușit să dea lovitura timp de o lună în Iași, după ce au vândut la jumătate din prețul pieței drogurilor heroină amestecată cu paracetamol.

Astfel, dacă traficanții de droguri vând în Iași gramul de heroină cu 7-800 de lei, cei trei tineri cerereau 300 de lei pentru produsul lor. Profitul era însă uriaș, întrucât heroina era ”îndoită” cu paracetamol pisat.

DIICOT nu a fost interesată să calculeze profitul exact obținut de cei trei traficanți, care au fost scoși de pe piață după mai puțin de o lună de activitate, în martie 2023, în ciuda măsurilor lor de precauție. Ne putem face însă o ideea asupra sumelor încasate din faptul că un singur client al lor le-a plătit 1.000 de euro în doar trei săptămâni, pentru 30 de doze de heroină ”îndoită” cu paracetamol.

Citește și
arestat
Trei bărbaţi din Bihor, arestaţi preventiv pentru trafic de stupefiante. Vindeau droguri inclusiv unor consumatori minori

Traficantul care se ocupa de distribuție ducea drogurile în gură

Conform DIICOT, traficanții se aprovizionau cu droguri din Timișoara, iar în Iași aveau cel puțin două apartamente închiriate- unul folosit ca depozit, iar altul pentru vânzarea în cantități mici a ”cocktail”-ului de heroină cu paracetamol.

Ideea era simplă și ingenioasă: în cazul unor percheziții, pierderile erau minime, iar cu puțin noroc încadrarea juridică ar fi fost la deținere de droguri pentru consum, în loc de trafic.

Traficanții își schimbau des telefoanele și apartamentele, mutându-se de patru ori în doar o lună de zile. Mai mult, cel care căra drogurile dintr-o locație în alta le ducea în gură, pentru a fi și mai greu de depistat.

În ciuda măsurilor lor de precauție, tot au vândut în trei rânduri heroină amestecată cu paracetamol unor investigatori sub acoperire, iar pe 14 martie au fost săltați de mascați. În apartamentele folosite pentru traficul de droguri s-au găsit 11,75 grame de heroină și 1,66 grame de cannabis, cantități suficiente pentru a fi trimiși în judecată, în mai 2023.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Surse: Interlopul Bebino, unul dintre liderii Clanului Sportivilor, reținut de DIICOT pentru trafic de droguri | VIDEO
Surse: Interlopul Bebino, unul dintre liderii Clanului Sportivilor, reținut de DIICOT pentru trafic de droguri | VIDEO

Interlopul Marius Alecu, zis Bebino, unul dintre liderii Clanului Sportivilor, a fost reținut miercuri, 24 ianuarie, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, potrivit surselor Știrilor PRO TV.

Trei bărbaţi din Bihor, arestaţi preventiv pentru trafic de stupefiante. Vindeau droguri inclusiv unor consumatori minori
Trei bărbaţi din Bihor, arestaţi preventiv pentru trafic de stupefiante. Vindeau droguri inclusiv unor consumatori minori

Trei bărbaţi din judeţul Bihor au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, ei fiind cercetaţi de DIICOT într-un dosar în care sunt suspectaţi că vindeau diverse tipuri de stupefiante.

 

Cetăţean maghiar, arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri la Odorheiu Secuiesc
Cetăţean maghiar, arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri la Odorheiu Secuiesc

Un cetățean maghiar a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant delict, în Odorheiu Secuiesc, în timp ce ar fi comercializat o substanță psihoactivă.

O mamă și-a otrăvit copilul cu paracetamol, codeină și morfină. Urmările au fost devastatoare pentru micuț
O mamă și-a otrăvit copilul cu paracetamol, codeină și morfină. Urmările au fost devastatoare pentru micuț

O mamă a fosr condamnată la 12 ani de închisoare după ce și-a otrăvit copilul cu paracetamol și codeină.  

Paracetamolul, „cea mai periculoasă pastilă luată fără prescripție medicală”. Un anumit tip provoacă insuficiență hepatică
Paracetamolul, „cea mai periculoasă pastilă luată fără prescripție medicală”. Un anumit tip provoacă insuficiență hepatică

Cei mai mulți oameni apelează la paracetamol atunci când suferă de o durere de cap, de dinți sau pentru a reduce temperatura. Problema este că dacă este luat incorect, medicamentul ajunge să provoace, inclusiv, insuficiență hepatică.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.