Turiștii de pe litoral par să fi uitat de pandemie. Au încins o horă pe promenada din Mamaia

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce numărul celor infectați cu COVID-19 depășește zilnic 300 de oameni, pe litoral turiștii parcă au uitat de pandemie.

UPDATE 14:00 Imaginile video au fost aduse la cunoştinţa conducerii IPJ Constanţa în jurul orei 22.30, iar în trei minute, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia a ajuns la faţa locului, în zonă nefiind semnalată vreo problemă”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Sursa citată precizează că incidentul a avut loc cu o jumătate de oră mai devreme.

“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că incidentul la care facem referire s-ar fi produs în jurul orei 22.05. Datorită muzicii live care cânta la o terasă şi a atmosferei create, în mod spontan, mai mulţi trecători - posibil turişti - au format o horă, pe care au dansat aproximativ trei minute”, a mai precizat comunicatul.

Astfel, pentru prevenirea acestui tip de incidente, conducerea IPJ Constanţa a decis suplimentarea efectivelor în staţiunea Mamaia, începând de duminică.

Citește și
litoral
Prețurile din Mamaia, mai mari decât la Sunny Beach și Creta. Diferențele la 3 și 4 stele

În stațiunea Mamaia oamenii au încins o horă chiar pe promenadă.

Oamenii s-au luat de mâini și au format un cerc fară a mai ține cont de vreo o măsură de siguranță.

În imagini se vede cum turiștii se distrează fară a mai păstra distanțarea socială.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Una dintre cele mai populare staţiuni de pe Litoral, pustie. O noapte de cazare costă cât un şezlong în Mamaia
Una dintre cele mai populare staţiuni de pe Litoral, pustie. O noapte de cazare costă cât un şezlong în Mamaia

Pe litoralul nostru, cei care ajung în aceste zile la Costinești, supranumită stațiunea tineretului, se trezesc în mijlocul unui peisaj dezolant.

Prețurile din Mamaia, mai mari decât la Sunny Beach și Creta. Diferențele la 3 și 4 stele
Prețurile din Mamaia, mai mari decât la Sunny Beach și Creta. Diferențele la 3 și 4 stele

În condiţiile în care nu se ştie foarte clar când vom putea călători în străinătate, tot mai mulţi români aleg vara aceasta litoralul de la noi.

Stațiunile de pe litoral care au cea mai bună apă pentru scăldat. Raport al Comisiei Europene
Stațiunile de pe litoral care au cea mai bună apă pentru scăldat. Raport al Comisiei Europene

Mai bine de 75 la sută din zonele de scăldat ale României au o calitate excelenta a apei.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.