Un băiat de 16 ani din Suceava a ajuns la spital, după ce parașuta cu care a sărit nu s-a deschis complet

echipaj SMURD
ISU

Un băiat de 16 ani a ajuns la spital, sâmbătă după amiază, după parașuta nu s-a deschis complet, în timpul unui salt controlat. 

 

Băiatul a efectuat un salt controlat din avionul Antonov AN-2, în zona Aeroportului Salcea. El a sărit de la 1.200 de metri înălțime. Parașuta lui nu s-a deschis și a venit spre sol în mișcare de rotație, iar la aterizare a fost rănit.

Băiatul nu a deschis parașuta de rezervă, conform procedurilor, notează Monitorul de Suceava.

Minorul a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la Spitalul Județean Suceava.

Citește și
Un bărbat de 30 de ani care zbura cu parapanta s-a prăbușit pe un câmp din Arad
Un bărbat de 30 de ani care zbura cu parapanta s-a prăbușit pe un câmp din Arad

Elevul era în timpul cursului, toți elevii fac un număr minim de salturi. Copilul se afla la al treilea salt, parașuta s-a deschis asimetric, nu a reușit să o controleze și a luat cu solul, în rotire.

Din ce ni s-a comunicat de la spital are o fisură de șold și urmează să fie externat, starea sa este stabilă”, a declarat Gabriel Andrei, directorul Aeroclubului „Grigore Baștan” din Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un tânăr a rămas blocat cu parapanta în firele de curent, în Hunedoara. Cum s-a terminat
Un tânăr a rămas blocat cu parapanta în firele de curent, în Hunedoara. Cum s-a terminat

Un tânăr care zbura cu parapanta în apropierea masivului Retezat a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ajunge în siguranță la sol.

Un bărbat de 30 de ani care zbura cu parapanta s-a prăbușit pe un câmp din Arad
Un bărbat de 30 de ani care zbura cu parapanta s-a prăbușit pe un câmp din Arad

Un bărbat de 30 de ani care zbura cu parapanta s-a prăbușit pe un câmp din județul Arad.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.